Cazul bucureșteanului Aurel Frăţilă, acuzat de trafic de armament, a readus în atenția publică industria de apărare. Care mai este situația în acest domeniu? Ce fabrici de arme și muniții mai funcționează în România? Unde își vând ele produsele și cu ce probleme se confruntă? Sunt câteva întrebări la care Capital a căutat răspunsuri

Înainte de 1990, România era una dintre marile furnizoare de armament din lume, volumul exporturilor depăşind 1 miliard de dolari anual. După 1990 și, mai ales, după desființarea serviciului militar obligatoriu și restructurarea armatei, industria de arme și muniții a suferit, la rândul ei, o restructurare masivă. Mai exact, o destructurare: o mare parte a capacității de producție au fost fie închise, fie reprofilate pe producția civilă.

Ca urmare, producția de apărare a scăzut în ultimii 23 de ani de circa zece ori. Numărul de salariați s-a redus de la peste 220.000 la circa 8.000. O serie de societăți sunt în stadiul de avarie, la limita funcționării.

În prezent, mai funcționează 39 de societăți (din peste 100 înainte de 1989) care produc arme, muniții și echipamente militare. Cele mai importante au capital de stat şi sunt reunite fie în Romarm (UM Cugir, Metrom Brașov, UM Plopeni ș.a.), fie în directa coordonare a Ministerului Economiei (IAR Brașov, IOR București, Romaero București ș.a.). Există şi 17 societăți cu capital privat, printre care Aerostar Bacău, Uzinele Mecanice Mârșa, Băbeni, Drăgășani ș.a.

Exportul - colacul de salvare

Toate aceste societăți au supraviețuit, în primul rând, datorită exportului. Pe lângă țările în care vindeau și înainte de 1990, în ultimii ani au intrat pe noi piețe: SUA, Canada sau țări din UE (Germania, Olanda ș.a.). După o prăbușire spectaculoasă (de la 1 mld. dolari, în 1989, la 37 mil. dolari în 2000), exporturil