Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA, între şansa reabilitării şi cea a repetenţiei

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 aprilie 2009 ·

Competiţia şmecherilor din fotbal s-a încins rău de tot. Multe dintre meciurile primei ligi lasă în urma lor damful puturos al făcăturilor ieftine, confirmându-i în funcţie, deopotrivă, pe corupţi şi corupători. Nesimţirea este atât de mare încât păpuşarii nu se sfiesc să lucreze cu sforile la vedere.

Mizează ei pe faptul că ceea ce se observă cu ochiul liber şi orice mărturie în acest sens, oricât ar fi ea de corectă, nu poate ţine loc de probă în justiţie. O echipă care se predă poate invoca pasa proastă, un arbitru care fluieră sub influenţa sarsanalei poate invoca greşeala omenească, traficul de influenţă are preţuri care sfidează criza mondială şi, astfel, treaba merge strună. Două dintre titlurile pe care mi le-a inspirat urmărirea unor meciuri din ultimul timp au fost "Campionat cotonog, protezat prin fraudă" şi "Finalul strâns creşte preţul blaturilor. Am scris astfel în speranţa că semnalele din presă, nenumărate de altfel, vor trezi din adormire pe bugetarii anticorupţiei, plătiţi la greu din banul public. Acum, când Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin au fost săltaţi de cei care se pretind comisari ai dreptei judecăţi, ar trebui să mă declar satisfăcut. Paradoxal însă, tot circul ultimelor zile îmi provoacă deznădejde şi o stare de profundă lehamite. Am impresia că asist la un nou blat, la o lansare de fumigene de cea mai proastă calitate. Motivele reacţiei mele au temei în faptul că am mai văzut acest film şi mă tem că între timp scenariştii nu au lucrat la vreo altă variantă de final. DNA, în urmă cu vreo doi ani, a mai organizat o serbare populară în cadrul căreia am fost lăsaţi să înţelegem că s-a declanşat o acţiune furibundă împotriva blatiştilor din fotbal. Finalul a fost profund dezamăgitor pentru microbişti. De fapt, a fost o doar o acţiune care viza evaziunea fiscală, evident sancţionabilă şi ea, dar care nu avea nimic comun cu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 59 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°