Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Să dispară mafia, nu ne luați tradiția!" | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 februarie 2009 ·

Zi rece, cu ploaie măruntă în București, perfectă parcă pentru un protest al unor oameni care petrec majoritatea zilelor anului la peste 1.500 de metri altitudine. Oieri cu tradiționalele șube sau, dimpotrivă, cu geci de piele și cămașă albă s-au adunat astăzi în fața Autorității Sanitar-Veterinare din București, pentru a protesta împotriva desființării piețelor țărănești. Deși nu s-au bucurat de sprijinul "fraților" de la Sindicatul Crescătorilor de Taurine, manifestația a strâns pe strada Negustorilor din București 150-200 de oameni, "înarmați" cu o portavoce și zeci de tălăngi.

1 /.

În mijloc, doi măgari abătuți și un om rotunjior agitând un cap de berbec.

Guvernul "întoarce spatele" ciobanilor

"Statul român descurajează producătorii autohtoni. Sunt interese pentru cedarea pieței românești către agenți externi", se teme Nechifor Ionică, președinte al Asociației de Ovine și Caprine Moldoovis. Principalul motiv al protestului este contestatul decret 111, din 20 decembrie 2008, prin care statul desființa piețele țărănești și lăsa ciobanii cu brânza în butoaie, fără oportunități practice de desfacere.

"Omul este obișnuit să guste brânza de la tarabă. Noi suntem de acord cu ambalarea și etichetarea, dar ea să se facă la lot, nu la cantități mici. Totuși, mai întâi de toate, trebuie redeschise piețele către producători", completează Ionică. Acesta își amintește de un moment din 2008, de la o întâlnire a producătorilor de brânză din Germania. "Standul României a fost cel mai vizitat. Îmi amintesc că și prim-ministrul de atunci (n.r. Tăriceanu) a fost încântat de acest episod".

"Vindem brânză naturală, nu cu E-uri pe tarabă"

În spatele său, ciobanii strigă "Să dispară mafia, nu ne luați tradiția" și "Noi suntem ciobani de oi, nu vă bateți joc de noi". Omul rotofei se urcă pe măgar, spre del

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°