Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeii circului fac show la Romexpo!

Publicat in Adevarul, joi 9 februarie 2012 ·

Celebra trupă Cirque du Soleil a adus în România cel mai longeviv program din repertoriu - „Saltimbanco“. 50 de artişti încântă bucureştenii în aceste zile.

Artiştii renumitei trupe Cirque du Soleil au susţinut, aseară, la complexul Romexpo, primul spectacol din cele nouă programate pentru prima lor vizită în România. Marţi seară ei au fost invitaţii de onoare ai omologilor români de la Circul Globus, în prezenţa lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei, şi a lui Philippe Beaulne, ambasadorul Canadei în România. Artiştii români au avut o misiune extrem de grea şi anume să îi impresioneze pe cei mai buni din breasla lor cu spectacolul Destinul Dacilor, considerat cel mai bun show al anului 2011 din România. Spectacolul în regia Brânduşei Novac a câştigat premiul „Leul de Aur“ la Festivalul internaţional de artă a circului anul acesta.

Turneu mondial

Trupa este în prezent într-un turneu mondial cu show-ul creat în 1992 şi denumit „Saltimbanco“. Acesta este primul show în care trupa de circ a abordat o poveste cu o temă specifică. Creatorul, Franco Dragone, a fost inspirat chiar de multiculturalitatea din cadrul trupei, cu membri din toată lumea, şi a vrut ca tema să fie „urbanism cosmopolitan“.„Saltimbanco“ a fost readaptat în 2007 şi este cel mai longeviv spectacol al Cirque du Soleil, având nenumărate reprezentaţii cu casa închisă în Noua Zeelandă, Europa, America de Nord, America de Sud, Australia sau Japonia. Până acum, această mega-producţie a fost vizionată de peste 11,5 milioanede oameni.

Spectacolele au loc pe o scenă cu lungimea de 34 de metri şi 20 de metri lăţime. Artiştii au venit la Bucureşti cu 12 tiruri pline cu 180 de tone de echipament printre care 2.500 de costume, 250 de perechi de pantofi facuti la comandă, recuzită sau truse de make up personale. Hainele artiştilor au fost create special pentru fiecare artist în parte,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 31 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 46 minute
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 42 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°