Scandalul cu frunzuliţa doamnei Udrea tinde să fie tratat cu obişnuita superficialitate, care rezumă lucrurile la partea lor colorată (în verde) şi la bârfa personalizată. Ceea ce garantează că nu vom învăţa nimic nici din acest episod, iar următoarele vor fi exact la fel, doar cu actorii şi decorul schimbat. Sursa: EVZ
Pentru că, aş zice, nici frunza în chestiune, nici dna Udrea, nici compania anglo-spaniolă care se ocupă cu marketingul vacanţelor all-inclusive şi organizarea de cursuri pentru ospătari - ocupaţii altfel onorabile şi necesare - sunt de vină.
De vină este ideea de principiu, absurdă şi infantilă (sau interesată), că o ţară se poate pune pe piaţă ca un produs oarecare, fie el şi turistic; că statul ar trebui să bage bani publici în reclamă în beneficiul unei industrii private (hoteluri şi restaurante) care nu mişcă un deget ea însăşi pentru a-şi aduce mai mulţi clienţi (dimpotrivă, pare că face totul ca să-i alunge şi pe puţinii rătăciţi); sau că fluxurile turistice globale se schimbă în funcţie de de logourile şi jingle-uri şmecheroase sau pozele cu fete în chiloţi pe păşuni carpatice pe care le montează noaptea pe calculator doi-trei băieţi super-plătiţi.
Aceste idei de doi bani, dar care permit unora să aibă o viaţă dulce în consultanţă, sunt din păcate adânc înrădăcinate în imaginarul societăţilor postcomuniste.
După ce am fost bătuţi la cap cincizeci de ani cu propagandă anticonsumeristă şi anticapitalistă, suntem gata să înghiţim toate bazaconiile privind forţa manipulatorie a reclamei comerciale.
Paranoia conspiraţionistă şi delirul de PR fac pe cetăţeanul est-european să jure că lumea e condusă cu instrumente agit-prop de o cabală de lideri politici şi corporaţii cu bugete imense, iar pe tinerii din regiune să dea năvală în facultăţile de "relaţii publice" în speranţa că astfel vor păt