Case peste care curgerea timpului a lasat urme, batrâni ce stau singuri pe banca la poarta, privind pierduti in zare si asteptând ceva sau pe cineva, si multa liniste, atât se poate spune despre comuna doljeana Afumati, locul unde timpul s-a oprit. Fie ca stau la poarta, pe banca, sprijiniti in baston, fie ca privesc mirati printre ulucile gardului la strainii care trec pe ulitele satului, cei peste trei mii de locuitori ai comunei au fost uitati de lume si de autoritati. La fiecare bataie de clopot, satenii din Afumati isi fac cruce si se gândesc ca inca unul a mai plecat dintre ei spre cele vesnice. Dintre cei tineri, multi au parasit Afumatiul in ultimii ani ca sa-si faca un rost dupa ce au fost desfiintate cele trei CAP-uri din comuna. Unii au plecat la oras, altii au luat drumul strainatatii si s-au dus la cules de capsune in Spania sau la constructii in Italia. In anii de glorie ai regimului comunist, Afumati era o comuna „infloritoare“, iar tinerii se angajau imediat ce terminau scoala fie la CAP, fie la fabricile din Bailesti. „Aveam CAP-uri..., trei, si faceam productie multa de grâne. Fie tineri, fie batrâni, toti aveau de lucru pe la CAP-uri, pe la fabrici. Acum totul e in ruina si tineretul fuge de tara“, a spus viceprimarul Cornel Furis. „Al meu e dus departe“ Batrânii si casele parasite sunt singurele lucruri care amintesc de cei plecati din sat. „Ma suna mereu si imi trimite bani baiatul meu, care e plecat la munca in Spania, dar degeaba. Eu sunt singura si ma omor cu pamântul asta, ca mai bine nu il scoteam din CAP. Cine sa-l munceasca, ca eu nu pot? Copilul meu e dus departe, ca in el imi era speranta. Mi-e ca inchid ochii si nu apuc sa-l mai vad in batatura, si las casa si munca mea de izbeliste“, se tânguie tanti Gheorghita, care umbla prin sat sa caute un plug care sa-i are. Si ca tanti Gheorghita sunt multi in Afumati, batrâni pentru care pamântu