Declaraţia premierului Ponta cu privire la lipsa alocărilor bugetare pentru perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2012 i-a luat prin surprindere doar pe necunoscătorii mecanismelor de fundamentare ale bugetului de stat în România.
Sigur. Declaraţia premierului este nefericit plasată acum, date fiind momentele de incertitudine prezente pe pieţele financiare internaţionale, anunţul FMI privind încetinirea creşterii economice la nivel global dar şi având în vedere faptul că România vrea să iasă în curând pe pieţele externe pentru o nouă emisiune de obligaţiuni. Trebuie să fie foarte atent la declaraţiile care pot afecta credibilitatea noastră în faţa pieţelor financiare internaţionale. A procedat totuşi corect când a venit cu lămuriri suplimentare, arătând că există lichidităţi pentru plata cheltuielilor curent, chiar dacă bani relocaţi de la alte capitole.
Totuşi, declaraţia premierului ne arată ceva. Primul lucru este acela că am avut dreptate – ajustarea fiscală din România, aproape exclusiv cantitativă, nu a creat un spaţiu fiscal suficient pentru constituirea de buffere şi consolidarea lor. Creşterea economică sustenabilă – sintagmă îndelung auzită de promotorii pachetului de măsuri dure de austeritate este încă departe de noi. Încă România merge pe sârmă, orice cumulare de cauze ce afectează negativ economia putându-ne introduce din nou în criză de lichiditate în Trezorerie, eveniment trăit de noi în aprilie 2009. Se pare că doar am cumpărat timp, ajustarea creând puţine elemente sustenabile.
Al doilea lucru aratat de declaraţia premierului este unul pe care îl ştim aproape toţi – modul de fundamentare al bugetului de stat în România suferă.
Este evident. Nu mai putem construi bugetul de stat pe cearceafuri de hârtie, cu coduri peste coduri, cu un creion care scrie aici, acolo, dincolo. Nu putem să nu ţinem cont că nu există corelaţii mac
