Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două parade ale cavalerilor, vineri şi sâmbătă, pe străzile Braşovului

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 2 august 2012 ·

Cavalerii, domniţele, menestrelii şi vrăjitoarele, vor invada Centrul vechi şi îi vor chema pe braşoveni la un

spectacol medieval de excepţie pe Dealul Straja

Timp de trei zile, manifestările medievale din vechea Cetate a Braşovului vă vor oferi un bun prilej de a vă petrece timpul liber. Turniruri cu cai, lupte cu spada între cavaleri, trageri cu arcul, aruncarea suliţei, mânuirea spadelor, lupta supremă pentru cucerirea mâinii frumoasei prinţese, teatru medieval, dar şi jocuri medievale pentru copii şi adulţi. Toate acestea vă aşteaptă începând de vineri după-amiaza, până duminică seara, la Cetatea Braşovului, unde va fi organizată cea de-a treia ediţie a Festivalului Medieval „Turnirul Cetăţilor”.

Festivalul va fi deschis cu o paradă a cavalerilor şi domniţelor, care vor anunţa evenimentul mergând pe străzile vechii cetăţi. Aceştia vor pleca îmbrăcaţi în costume medievale specifice acelei perioade, vineri, în jurul orei 16.00, din Cetate, şi vor coborî pe la Primărie, apoi îşi vor continua traseul pe strada Mureşenilor, până în Piaţa Sfatului, după care vor reveni pe Dealul Straja unde vor da tonul la distracţie în stil medieval.

Parada se va relua şi sâmbătă, de la ora 13.00. Pe lângă momentele spectaculoase susţinute de cavaleri alături de caii lor, cei prezenţi la turnir vor avea parte şi de concerte inedite de muzică medievală. Printre invitaţi amintim „Cimpoierii din Transilvania“, o formaţie care interpretează, la cimpoi, muzică medievală originală, dar şi alte formaţii de muzică medievală, dar şi cavaleri din alte zone ale ţării. Atmosfera medievală va fi asigurată de actele de vitejie ale cavalerilor care vor asedia Cetatea de pe dealul Straja, de domniţele fiecărui ordin cavaleresc, care au pregătit dansuri cu tematică medievală, dar şi spectacolele cu foc şi concursuri de tir cu arcul, a anunţat ieri Bogdan Bălăşc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum 56 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°