Vizita preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău, precedată, de altfel, de o serie de articole care ne-au sugerat idei despre eventuale declaraţii, făcute la Chişinău, a fost una semnificativă în primul rând pentru că au fost clarificate o serie de aspecte ce încurajau diverse speculaţii.
Nu am să mă opresc pentru a analiza discursul (bine gândit, dar şi cu mici devieri :))sau tehnicile limbajului nonverbal, care credeţi-mă m-au lăsat cu gura căscată. Au fost utilizate într-o aşa manieră încât deja, probabil, au devenit fireşti. Mulţi le cunosc, puţini însă ştiu să le utilizeze. Acest fapt poate într-o oarecare măsură explica popularitatea dlui Băsescu la Chişinău prin rândurile unor anumite categorii de persoane. Nu-mi amintesc să fi văzut ”călcându-se în picioare” după vreunul dintre politicienii noştri, unii dintre ei fiind nu mai puţin carismatici ca liderul de la Cotroceni.
Cel puţin eu am desprins trei elemente, poate banale la prima vedere, dar care trebuie să stea la baza acţiunilor ulterioare, atât a autorităţilor Republica Moldova, cât şi a societăţii civile şi cetăţenilor de rând.
Deja e bine cunoscut faptul că moldovenii sunt pe locul întâi la jeluit şi plasarea sarcinilor pe spatele altora.
Fiind la consulatul României, o domniţă se lamenta în privinţa condiţiilor proaste oferite de consulat. Nu ştiam că rolul consulului este de a avea grijă de respectarea rândurilor, oferirea serviciilor de notariat şi îndeplinirea formularelor. Cred eu, odată venit, ar trebui să ai bunul simţ să respecţi rândul, să prezinţi documentele necesare şi pur şi simplu să aştepţi liniştit. Ei, când vor fi respectate aceste trei lucruri să vedeţi că aer va fi suficient, timpul se va scurge mai repede, iar rândurile vor fi practic de neobservat.
Cam la fel e şi cu întrebarea când vor ajunge cele 100
