Contrastul cu ce le putem arata noi francezilor este urias. Ce strain s-ar multumi sa contemple spatiile noastre insalubre, sarace si pustii, vesnic in renovare? Cu siguranta, lectia confratilor din Hexagon ar merita retinuta. Am revenit in paginile Ziaruluidupa un scurt sejur in nordul Hexagonului. La finalul unor astfel de iesiri, am de regula impresii placute, dar si altele, dezagreabile, de care m-as lipsi bucuros. Grevele, de pilda, nu-mi plac defel. La francezi, greva este ca o zi de munca pe la noi; stii cind incepe, nu si cind se termina; stii unde pleci, nu si daca ajungi. Nu-mi plac cersetorii si escrocii. Parisul are mii de exemplare parazite, iar mai mult de jumatate silabisesc in dulcele grai mioritic. Garile de metrou si de cale ferata, unde lumea este grabita si putin atenta, sint locurile privilegiate de exersare a competentelor pradalnice - dobindite dupa indelungi aplicatii pe deja ingustul chei al Dimbovitei. Gara de Nord pariziana, bunaoara, este un infern. Cete de tineri „surdo-muti", ...vorbind romaneste, te invita sa donezi cite ceva in folosul unei asociatii a lor. Au pixuri si tabele cu semnaturile cotizantilor, sint curat imbracati, totul pare urban si civilizat, astfel incit milosii pot fi pacaliti usor. „Artistii" specializati in golitul buzunarelor au gasit aici un „corn al abundentei" facile, intrucit naivii lor sint mult mai numerosi, dar si mai generosi decit ai nostri. „Manierele" francezilor sint dejucate abil de smecheria si obraznicia conationalilor valahi autoexilati la picioarele Turnului Eiffel. De aici, fobiile si resentimentele, cu totul motivate ale urmasilor lui Napoleon. Daca faci abstractie de tiganiada pariziana sau de versiunile la fel de agresive din provincie, poti avea mici satisfactii. M-as rezuma acum doar la cele... estetice. Centrul „Georges Pompidou" mi se pare, ca intotdeauna, de neocolit. Este, de altfel, „punc