Politicianul francez, Bruno Gollnisch (FN) sugereaza ca tiganii ar trebui sa se instaleze in piata "Sfantul Petru din Vatican", in replica la apelul lansat de Papa Benedict al XVI-lea de a ocroti "legitima diversitate umana", care a fost interpretat ca o dezaprobare a politicii franceze privind expulzarile, relateaza AFP.
"Papa sa nu implice infailibilitatea sa in acest subiect", a reactionat vicepresedintele Frontului National, cunoscut pentru apropierea sa de catolicii traditionalisti, pentru RMC-Info.
"Cred ca romii ar putea sa se instaleze in Piata Sfantul Petru si pe urma mai vorbim", a adaugat el.
"Sunt putin iritat de acest gen de discursuri ale unor clerici. As vrea sa imi spuna" daca "Franta are datoria de a-si deschide frontierele tuturor celor care vor sa se instaleze aici", a declarat Gollnisch.
"Este cumva o obligatie morala pentru un responsabil, catolic sau nu, de oriunde, sa lase granitele deschise in detrimentul propriilor cetateni, si mai ales al celor mai saraci si mai saraci" a continuat acesta.
Politicianul francez, care este deputat european si consilier regional in Rhone-Alpes a apreciat, de asemenea, ca Franta ar trebui sa renegocieze tratatele europene "care le ofera cetatenilor acestor tari (de unde provin si tiganii) dreptul de a veni in Franta fara nicio autorizatie prealabila".
Politicianul francez, Bruno Gollnisch (FN) sugereaza ca tiganii ar trebui sa se instaleze in piata "Sfantul Petru din Vatican", in replica la apelul lansat de Papa Benedict al XVI-lea de a ocroti "legitima diversitate umana", care a fost interpretat ca o dezaprobare a politicii franceze privind expulzarile, relateaza AFP.
"Papa sa nu implice infailibilitatea sa in acest subiect", a reactionat vicepresedintele Frontului National, cunoscut pentru apropierea sa de catolicii traditionalisti,