Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lakatos: Nu este obligatoriu ca la Sănătate să fie un medic sau un consilier prezidenţial. Nu o să-l chemăm pe Eckstein Kovacs

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 august 2011 ·

Demisia lui Cseke Attila din fruntea ministerului Sănătăţii loveşte în interesele organizaţiei UDMR Bihor, cea care l-a susţinut pe senator pentru acest portofoliu şi care în prezent are un protocol de colaborare semnat la nivel local cu USL. Conducerea celei mai puternice filiale a formaţiunii se va întruni vineri după-amiză pentru a decide dacă va veni cu o altă propunere pentru Sănătate. UDMR ar urma ca în termen de 10 zile să găsească înlocuitorul lui Cseke Attila la minister. Viitorul ministru nu trebuie să fie neapărat un medic sau un economist, susţine pentru Evz, deputatul de Bihor, Lakatos Petru. Nici consilier prezidenţial, precum Peter Ekstein Kovacs, mai comentează ironic parlamentarul Uniunii. Sursa: Codrin Prisecaru

Din cei trei miniştri pe care UDMR i-a avut de-a lungul guvernărilor post-decembriste în fruntea Ministerului Sănătăţii doar unul a fost medic de formaţie, Baranyi Francisc. El a fost membru al guvernului Radu Vasile, doar pentru două luni, fiind nevoit să se retragă după ce CNSAS i-a dat patalama de turnător la Securitate. El a fost înlocuit de Uniune cu juristul Hajdu Gabor care a exercitat această funcţie timp aproape un an şi jumătate.

Ultimul ministru la Sănătate, Cseke Attila, este de profesie jurist, iar viitorul beneficiar al portofoliului Sănătăţii nu are şanse să fie vreun medic. Printre parlamentarii Uniunii nu se regăseşte niciunul cu această profesie, parlamentarul de Mureş, Kelemen Attila, fiind doar medic veterinar.

"Nicăieri nu scrie că într-o guvernare un ministru ar trebui să fie de formaţie, medic, economist sau finanţist. Având în vedere că noi nu trebuie să ne facem consilieri prezidenţiali, nu o să-l chemăm în faţă pe domnul Eckstein Kovacs" a declarat ironic, pentru Evz, deputatul de Bihor, Lakatos Petru, sugerând că preşedintele Traian Băsescu nu ar fi străin de gestul lui Cseke Attila.

Întrebat da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 42 minute
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 42 minute
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°