Eugen Simion, critic literar, filolog, membru al Academiei Române şi preşedinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006, l-a cunoscut foarte bine pe poetul Grigore Vieru.
L-a întâlnit pe Grigore Vieru în casa lui Marin Sorescu. "Era important pentru că vedeam un poet venit de dincolo, în al doilea rând, el însuşi era un om special. Aş putea spune o natură specială, un om vulnerabil. Părea foarte vulnerabil, fizic vorbind", spune Eugen Simion. "Când i-am citit poezia am văzut că în această vulnerabilitate se ascundea de fapt un spirit mesianic. Partea frumoasă a lui şi aceea care l-a transformat într-un fel de simbol al Basarabiei este faptul că el şi-a asumat acest destin al lui. Asta este foarte important. A înţeles că nu se adresează unui public abstract, unei elite care aştepta de la el să fie în pas cu canoanele postmodernităţii, el a înţeles că se adresează unor oameni care aveau nevoie de altceva. Să vorbească despre miturile lor, să vorbească de identitatea lor pierdută sau ameninţată, să vorbească despre limba română, să vorbească despre mamă, să vorbească despre iubire. Această adaptare, aş spune, a poeziei la circumstanţe mi se pare a fi un factor important."
NEÎNŢELES. "Când a trecut Prutul, să spunem de tot după '90, iar literatura a început să fie judecată în alţi termeni, el s-a simţit puţin neînţeles şi nedreptăţit. Nu numai el, cam toţi scriitorii basarabeni. Plus că au intervenit aici miticismele noastre. Au început să fie zeflemisiţi, să fie nu judecaţi cu oarecare înţelegere şi cu obiectivitate, ci luaţi peste picior. Consideraţi defazaţi, în fine rămaşi în urmă, în urma spiritului literar. Un critic drept trebuie să vadă ce se întâmplă cu poezia, care este publicul-ţintă, care sunt rosturile pe care şi le asumă această poezie, dar nu numai atât. Eu cred că Grigore Vieru este un poet adevărat, uneori un p
