După ce poliţia a arestat şapte persoane învinuite de uciderea liderului sindical de la Tepro Iaşi, presa a dat din nou glas nestăvilitei sale pofte de certitudini. Pe 12 septembrie, la "Revista presei" de la emisiunea în limba română a BBC s-a făcut observaţia că pentru mai toate ziarele româneşti prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează. Aşa este. "Însuşi directorul general al Tepro Iaşi a instigat la uciderea lui Săhleanu", titra un cotidian. "Directorul i-a tocmit pe ucigaşi", scria în altul. Şi nu ne-ar ajunge spaţiul să enumerăm toate exemplele din care ar rezulta clar că BBC-ul n-are doar autoritate, are şi dreptate. După normele de drept, pînă la pronunţarea unei sentinţe definitive nu se poate afirma că x e ucigaş, y complice şi z instigator. Acesta este însă doar cel mai recent exemplu în care ziariştii îmbracă informaţia în opiniile, convingerile ori prezumţiile lor. Ale lor sau/şi ale celor care le citesc. Şi în alte situaţii s-a întîmplat la fel: războiul din Kosovo "arăta diferit" în funcţie de postul de televiziune la care priveam ştirile ori în funcţie de ziarul în care citeam noutăţile de pe front. Pentru asemenea situaţii extreme (conflicte de proporţii, asasinate, mari mişcări de mase etc.), ziariştii întîmpină unele dificultăţi în a-şi păstra imparţialitatea şi a relata sec faptele. Nu numai la noi, ci şi în presa de pe alte meridiane, cu o experienţă mult mai mare. Dar "specificul" presei româneşti este că amestecul informaţiei cu opinia se petrece şi în împrejurări normale, în consemnarea daraverilor politice dîmboviţene, în relatările despre mersul privatizării, în reflectarea mişcărilor preelectorale ş.a.m.d. Procedeele concrete de manifestare sînt diferite: titluri şugubeţe pentru ştiri seci, propoziţiuni ironice în mijlocul unor relatări aparent serioase, întoarcerea faptelor cu susul în jos şi altele, pe care orice om care a citit în