Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresorul poliţistului din Târgovişte, reţinut pentru 24 de ore

Publicat in Romania Libera, luni 6 septembrie 2010 ·

Daniel Uţă, agresorul poliţistului din Târgovişte a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie audiat luni la Parchetul din Târgovişte. Potrivit Realitatea TV, până în acest moment, bătăuşul nu şi-a recunoscut fapta.

Daniel Uţă a fost prins duminică seară de poliţişti într-un apartament din cartierul Rahova din Bucureşti. Se ascunsese la prietena lui. Fata a fost şi ea ridicată de poliţişti împreună cu alţi doi prieteni. Ziarele de luni scriu că tânărul Daniel Uţă, zis Danezu', făcea partea din clanul Ghenosu.

Pe drumul de la Bucureşti către Parchetul din Târgovişte suspectului i s-a făcut rău, din cauza drogurilor pe care le consumase, dar şi a alcoolului. El a ajuns chiar la spitalul unde poliţistul pe care l-a agresat se zbate între viaţă şi moarte. După câteva ore petrecute la spital, atacatorul a fost trimis din nou la Parchetul Dâmboviţa.

Sâmbătă-noaptea, agentul Codruţ Oprea se afla într-un bar din centrul oraşului Târgovişte, în afara programului. La un moment dat, un bărbat l-a lovit în cap, din spate, cu o sticlă de vin. Lovitura a fost atât de puternică încât poliţistul a intrat în comă. Agresorul a reuşit să fugă după ce a sărit prin fereastra de la baia localului. Poliţistul a fost operat pe creier şi se află internat în comă de gradul IV la Spitalul Floreasca.

Oamenii legii vor să vadă dacă ceea ce s-a întâmplat este sau nu o răzbunare, pentru că poliţistul lovit este chiar cel care l-a anchetat pe tânărul violent.

Daniel Uţă nu este la primul caz de agresiune. Asta-primăvară, imaginile în care a fost surprins în timp ce o snopea în bătaie pe prietena lui, în vârstă de numai 19 ani, au şocat o ţară întreagă.

În aprilie, agresorul s-a predat singur poliţiei, la trei zile după ce a bătut-o pe fiica şefului de post din comuna Pietroşiţa. Victima şi-a retras apoi plângerea, aşa că procurorii n-au început urmări

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 13 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 22 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 13 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 28 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite

Mediafax acum 11 minute
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul să nu ameninţe Rusia în contextul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a vorbit din nou despre o conflagraţie nucleară la parada militară anuală de la Moscova care marchează victoria în cel

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°