Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anders Fogh Rasmussen anunta progrese slabe in negocierile NATO-Rusia privind scutul antiracheta

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Negocierile intre NATO si Rusia asupra dosarului scutului antiracheta al Aliantei Nord-Atlantice in Europa nu progreseaza "prea mult", a declarat joi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al organizatiei, relateaza AFP. "Sper in continuare ca vom fi in masura sa incheiem un acord cu Rusia asupra cooperarii in cadrul apararii antiracheta" pana la summitul NATO prevazut la sfarsitul lui mai la Chicago, in Statele Unite, a declarat Anders Fogh Rasmussen intr-o conferinta de presa. "Dar trebuie sa recunosc ca nu am progresat prea mult pana in prezent", desi "au avut loc numeroase discutii", a adaugat el. "Aceste discutii vor continua", dar "este probabil" sa nu existe o reuniune NATO-Rusia in cadrul summit-ului din Chicago, "daca nu exista un acord" pana atunci, a aprecizat conducatorul Aliantei Nord-Atlantice. Reuniuni cu Rusia sunt organizate in mod traditional la summit-urile NATO, ultimul avand loc la Lisabona in 2010. Lansat in 2010, proiectul de scut antiracheta a devenit unul dintre principalele subiecte de discordie intre Alianta Nord-Atlantica si Rusia, care il considera o amenintare la adresa securitatii sale. NATO afirma ca acest sistem nu vizeaza Rusia, ci o amenintare venind dinspre Orientul Mijolociu, in special din Iran. Moscova a amenintat ca va activa un sistem de alerta antiracheta la Kaliningrad, o enclava rusa in Uniunea Europeana (UE), in cazul in care Statele Unite continua crearea scutului fara concesii. Anders Fogh Rasmussen a amintit ca proiectul adopta "o abordare in mai multe etape" pe o perioada de "opt pana la zece ani", iar prima punere in functiune operationala ar urma sa fie anuntata oficial la Chicago. "Cred ca liderii rusi isi vor da seama ca este si in interesul lor sa coopereze cu NATO in apararea antiracheta", a adaugat el. (Mediafax) Negocierile intre NATO si Rusia asupra dosarului scutului antiracheta al Aliantei Nord-Atlantice

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum 2 ore
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum 2 ore
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°