„Il Luce“ l-a avut sub comanda sa pe „Il Fenomeno“ în scurtul său mandat la Inter, în sezonul 1997-1998. Cei doi s-au înţeles foarte bine, dovadă şi colaborarea lor în afara terenului.
Mircea Lucescu e de o viaţă în fotbal şi, chiar dacă e un personaj mediatizat, are sute de poveşti nespuse.
Tehnicianul român a lucrat cu jucători uriaşi de-a lungul carieri, probabil, cel mai important dintre ei fiind brazilianul Ronaldo.
„Il Luce“ a dezvăluit că se înţelegea destul de bine cu starul lui Inter, deşi, cât timp Lucescu a fost la Milano, atacantul a suferit din cauza problemelor medicale.
„Din păcate, pe Ronaldo l-am prins într-o perioadă în care nu putea să dea măsura exactă a valorii lui. Ne înţelegeam bine, chiar făceam schimb: el îmi dădea bere braziliană, eu îi dădeam portocale. Le primeam de la un prieten care stătea în Sicilia. Lui îi plăceau portocalele acelea. Prietenul meu îmi trimitea tot timpul 10-15 lădiţe, iar eu îi dădeam lui portocale şi el îmi dădea câte o bere. Lui îi plăcea berea, nu vinul, cred că asta a şi contribuit la faptul că, ulterior, s-a îngrăşat“, a povestit Mircea Lucescu la Dolce Sport.