Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3.000 de euro pentru victorie » Copos le-a promis rapidiştilor o primă specială pentru meciul cu Dinamo

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 1 aprilie 2012 · ·

Copos a mers la ProRapid şi i-a anunţat pe Pancu şi compania că vor avea o primă specială pentru derby-ul cu Dinamo (21:00, DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO şi M.GSP.RO).

Victoria din Cupă cu Vaslui de la mijlocul săptămînii l-a readus pe George Copos la sentimente mai bune faţă de echipă şi, chiar dacă giuleştenii au căzut pe 5 după cele 3 înfrîngeri consecutive din campionat, finanţatorul rapidist le-a promis jucătorilor un bonus de 3.000 de euro în cazul unui succes împotriva lui Dinamo.

Fără prime de 4 luni

Surpriza fotbaliştilor a fost cu atît mai mare cu cît giuleştenii au introdusă o clauză în contract în care se stipulează că ei nu primesc vreo primă decît pe perioada în care ocupă unul dintre primele două locuri din clasament. Astfel, alb-vişiniii nu au mai văzut vreun bonus pentru victoriile din campionat de la sfîrşitul lui noiembrie, cînd se aflau pe locul 2, adică acum mai bine de 4 luni. Pancu şi compania au învins atunci pe Gaz Metan cu un 5-3 spectaculos.

Primele, condiţia lui "Vamă"

În momentul în care a discutat cu Copos despre preluarea echipei, Dinu Gheorghe chiar i-a cerut imperios bossului rapidist să renunţe la acest mod de acordare a primelor şi să-i premieze pe fotbalişti şi dacă nu se află pe unul dintre locurile care duc în Liga Campionilor. Copos nici nu a vrut să audă însă şi a refuzat ferm propunerea lui "Vamă".

Dinamoviştii joacă pe burta goală

Derby-ul din această seară nu reprezintă nici o motivaţie financiară pentru dinamovişti. Rapidiştii au promis un bonus de 3.000 de euro de om, dacă vor reuşi să învingă azi. "Cîinii" spun că nu sînt supăraţi că şefii nu s-au gîndit să-i premieze şi pe ei: "Noi jucăm pentru culori, pentru suporteri şi pentru a continua cu dreptul în lupta pentru titlu".

125.000 de euro e prima pe care o va încasa fiecare rapidist dacă giuleştenii iau titlul şi se cal

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 10 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°