Multe imagini, cuvinte, şi nu numai, din cartea De-a dreptul Victor Rebengiuc, mi-au populat gîndurile şi mi-au făcut uşor drumul de la mare la munte, pînă la Buşteni, chiar în ziua de Lăsata Secului, unde aveam să-i întîlnesc pe regizorul Yuri Kordonski şi pe actorii săi iubiţi, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc. De cîţiva ani buni, Catedra Unesco a Institutului Internaţional de teatru, I.T.I. organizează, vara, la Sinaia şi la Buşteni, întîlnirea Şcolilor de teatru. O idee în sine valoroasă şi, apoi, un interval benefic pentru toţi participanţii. Deja acest moment a intrat în conştiinţa multor şcoli de teatru din lume, iar profesorii şi studenţii lor au acceptat şi şi-au asumat forma aceasta de confruntare. La Marsilia, acum cîţiva ani, la un congres I.T.I., mi-am dat seama că acest forum internaţional este foarte atent asupra felului în care tinerii actori exprimă personalitatea şcolii pe care au parcurs-o, poartă amprenta unei tradiţii, a culturii lor, dar este preocupat şi de comunicarea deschisă a artiştilor, de ceea ce îi leagă sau îi desparte azi în lumea aceasta zbuciumată, invadată de conflicte, de fasle valori, de intoleranţă şi nimicnicie. De-a lungul anilor, am mers şi eu la Sinaia ca să văd, punctual, cîteva chestiuni care mă interesau. Acum doi ani, de pildă, am fost special pentru studiul prezentat de Şcoala de Teatru de la Limoges, condusă atunci de Silviu Purcărete şi de Paul Chiribuţă, un studiu făcut de regizorul şi profesorul Radu Penciulescu (invitat la Limoges) pe tema Antigona. Un subiect privit din perspectiva celui mai dureros prezent, războiul din Afganistan, unde morţii devin prezenţe aproape permanente în cetate, iar problema piesei, înmormîntarea lor, este şi astăzi o angoasă, ceva fundamental, o atitudine de viaţă şi de moarte. Tinerii actori au conştientizat profund, din perspectiva prezentului acut, dramatic, unul din motivele tu