Pe drumul care te poartă de la Ghimpaţi spre Giurgiu, după satele Schitu şi Vlaşin, în colţul pădurii de la Valea Bujorului, un indicator te îndeamnă spre Schitul Acoperământul Maicii Domnului. Fără să stau pe gânduri am pătruns pe „culoarul” ce te conduce prin pădurea seculară ai cărei copaci stau să înfrunzească, lăsând încă la vedere cerul senin. Am trecut de satul numit Valea Bujorului, (nu întâmplător, ci pentru că în luna mai în poieniţele codrului înfloreşte din belşug bujorul românesc) şi am descoperit lângă o altă pădure, în vecinătatea satului Chiriacu, o mică mănăstire, aşezare călugărească situată într-un loc retras, la vreo 600 de metri de şoseaua principală. Este un aşezământ monahal relativ nou, sfinţit în 2006, la 1 octombrie, în prezenţa celui dintâi episcop al Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie.
Acoperişul bisericuţei din lemn străluceşte în soare. Sfântul lăcaş este înconjurat de verdele crud al câmpului. Din depărtare, bisericuţa pare miniaturală şi este asemenea unui giuvaier lângă bătrânul codru. M-a întâmpinat părintele stareţ Dionisie Cârjan. Prin acoperişul sfântului lăcaş se aude şuieratul vântului, dar şi gânguritul porumbeilor. Părintele stareţ Dionisie deapănă povestea acestui aşezământ religios, care, în 2006, mai bine de două luni, a avut un singur sălăşluitor. La doi ani de la târnosirea bisericii de lemn, cu hramul Sfântul Ilie, a fost pusă şi piatra de temelie şi pentru biserica de zid, după cum este numele aşezământului monahal, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie), cel de-al doilea sfânt lăcaş care va fi ctitorit având hramul Sfântului Ioan Botezătorul.
Smerenie
Părintele stareţ a intrat în viaţa monahală în 1994, însă tendinţa spre viaţa de mănăstire o avea de multă vreme. În anii comunismului cu greu se trecea la călugărie. Se intra abia pe la 60 de ani cu acordul
