Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de poluări accidentale în Brăila

Publicat in Vocea Brailei, joi 23 februarie 2012 ·

* datele apar în bilanţul activităţii pe anul trecut, întocmit de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu * cea mai periculoasă a fost o poluare cu mercur, ce a afectat două străzi din cartierul Pisc

Pe parcursul anului trecut, în atenţia Gărzii de Mediu Brăila au intrat 23 de evenimente ce au generat poluări accidentale. Cele mai multe au fost legate de avarierea conductelor de petrol care tranzitează judeţul nostru, însă este vorba şi despre o poluare cu mercur, care a afectat în mod direct un cartier al municipiului Brăila, sau de depozitarea ilegală a tone de deşeuri de origine animală, în incinta crescătoriei de porci de la marginea oraşului.

Poluarea cu mercur s-a produs în luna martie 2011, în timpul unui transport de deşeuri metalice, de la Agenţia Brăila a SC TIAB SA, la centrul de colectare a deşeurilor metalice de pe Str. Eroilor, ce aparţine SC "Tastrom 2" SRL Galaţi. O instalaţie de măsură şi control (monovacumetru etalon) s-a avariat, fapt ce a dus la scurgerea unei cantităţi de circa 7 kg mercur, ce s-a împrăştiat pe străzile Iezerului şi Eroilor din cartierul Pisc. După incident, Garda de Mediu a impus măsuri complexe de detectare, recuperare şi colectare a mercurului, precum şi de depoluare a zonelor afectate. Totodată, SC TIAB SA a fost amendată cu 40.000 lei (400 milioane lei vechi), iar "Tastrom 2" SRL a primit o sancţiune de 50.000 lei.

În luna iulie a anului trecut, SC "Conpet" SA a încercat să recupereze o cantitate de ţiţei aflată pe conducta de transport Bărăganu - Oneşti, ce trece prin Zăvoaia, Ianca şi Gradiştea. În momentul când volumul de aer pompat în conductă a atins o presiune foarte mare, de până la 40 bari, s-a produs o avarie de proporţii ce a dus la poluarea unor suprafeţe întinse de terenuri arabile şi canale de desecare. Practic, conducta veche şi ruginită a cedat în 19 puncte. Garda de Mediu, în

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 41 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 9 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 19 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 16 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°