Trec din când în când pe lângă Bush House, în centrul Londrei. Clădirea a fost timp de 70 de ani sediul BBC World Service, care la apogeul gloriei sale avea 3000 de angajați și transmitea în 47 de limbi, printre care și limba română. Am lucrat în serviciul român timp de 38 de ani, până la 1 august 2008, când vocile redactorilor săi din Londra și București s-au auzit pentru ultima oară.

Nu doresc să mai amintesc în detaliu ce a reprezentat serviciul român BBC pentru ascultătorii săi de-a luingul istoriei sale de 69 de ani (1939-2008). Sunt lucruri bine știute: știrile exacte din timpul celui de al doilea război mondial, informațiile privind abdicarea forțată a regelui Mihai, evoluția ”democrației populare” în țările ocupate, coborârea Cortinei de Fier în Europa, revoltele de la Berlin (1953), din Polonia și Ungaria (1956) ridicarea zidului de la Berlin și aproape 30 de ani mai tîrziu demolarea lui, etc., etc. Mai sunt o mulțime de oameni în România care au ascultat aproape cu religiozitate emisiunile BBC pe unde scurte, deci nu în condiții prea bune, ca să capete informații sigure, nepărtinitoare, într-in limbaj civilizat, fără accente de superioritate față de ascultători.

Ce nu știu însă mulți, este cum a funcționat BBC World Service și cum continuă să funcționeze acum cu serviciile care au mai rămas, în noul său sediu. În primul rând, el este finanțat de Ministerul de Externe, care decide în ce limbi să transmită și durata emisiunilor zilnice. La atât se limitează rolul guvernului. Ce se transmite, ordinea priorităților în cadrul emisiunilor, etc., toate acestea intră în atribuțiile conducerii fiecărei secții. În ședințele editoriale zilnice se aleg temele ce urmează a fi tratate și se împart sarcinile. Redactorul știe deci ce are de făcut în ziua respectivă. Nu i se spune și cum. Asta știe el singur. S-a pus adesea întrebarea ”care este de fapt linia