„E îngrozitor să te gîndești că viața noastră este o poveste lipsită de intrigă sau de erou, alcătuită din tristețe și cioburi de sticlă, din bolboroselile febrile ale unor divagații constante, din delirul febrei de Petersburg.“ Osip Mandelștam, Timbrul egiptean Tot căutînd nodurile stilistice la Flaubert, la Cehov, sub privirea abatelui Nabokov, am început să mă gîndesc la existența acestor linii tematice în viață (știu, delimitarea viață-literatură îmi repugnă la fel de mult). Mă întreb dacă viziunea liniilor de înaltă tensiune din acea noapte – cînd străbăteam orașul pe mijlocul șoselei –, încrucișate asemenea unei cruci a Sfîntului Andrei, nu a anunțat ceva, dacă nu cumva își va găsi cîndva perechea într-o altă imagine încremenită în timp. Nu aș merge atît de departe încît s-o numesc epifanie, ci mai curînd acces într-o zonă interzisă, o imagine care-și caută perechea undeva, în existență. Mi-am dat seama că-mi e mult mai ușor să caut aceste noduri stilistic-existențiale în biografia ta, tocmai pentru că nu-mi poți răspunde, nu poți aduce propria mărturie la ceea ce este, de fapt, literaturizare. Am început, acum opt sau nouă ani, să te descopăr în memoriile Nadejdei, o carte neagră, din care curgeau foile (un alt mod de lectură, un truc menit să introducă un strop de haos în ordonarea pe care o impune scrierea memoriilor). Imaginea dintîi a fost aceea a poetului care se pregătește de închisoare, în acea noapte a arestului, cînd te-am văzut stînd în fotoliu, în mijlocul hîrtiilor răscolite, mîncînd un ou fiert (cu sare, ar adăuga Dante aici, conform anecdotei). Ai privirea pierdută, în podea, ești decupat din scena percheziției, îi lași pe ceilalți să-și joace rolurile unei tragedii pe care așa-zisa ta nebunie o îndulcește.
Am găsit apoi, iar aici intrăm în ficțiune pură, relatări despre moartea ta, așezate, asemenea unor note explicative, sub ace