Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea rămâne la nivelul de 19%, însă Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea accepta creşterea deficitului bugetar şi a cotei unice de impozitare. Sursa: Vlad Stănescu
1 /.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a spus că nu va face nicio declaraţie cu privire la măsurile de politică fiscală înainte de a se ajunge o înţelegere cu autorităţile române. Franks se va întâlni în această seară cu premierul Emil Boc, care şi-a amânat vizita în SUA pentru a participa la negocierile cu FMI.
Sebastian Vlădescu a confirmat că se fac calcule pe marginea noilor proiecţii privind bugetul din acest an şi că unele din variantele de creştere a fiscalităţii prezentate de presă sunt discutate cu echipa FMI.
Vlădescu nu a dat detalii despre ce măsuri este vorba, însă surse apropiate negocierilor susţin că FMI ar putea accespta un deficit bugetar mai mare.
„Cu siguranţă vom vedea o revizuire a ţintei de deficit bugetar. Condiţiile externe s-au înrăutăţit şi, în consecinţă, şi anumiţi indicatori macroeconomici”, au declarat surse guvernamentale, citate de Agerpres.
BNR se opune creşterii TVA, deoarece aceasta ar alimenta inflaţia.
„Banca Naţională se opune majorării TVA. Probabil că se gândesc că vor rata ţinta de inflaţie al doilea an consecutiv în perioadă de recesiune. Banca centrală argumentează că o astfel de măsură nu ar ajuta bugetul, pentru că încasarea este oricum deficitară şi s-ar îngreuna relansarea economiei. Cel mai probabil nu va fi o decizie privind TVA, va fi amânată pentru următoarea evaluare”, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Conform prognozei economice de primăvară a Comisiei Europene, deficitul bugetar al României ar putea ajunge la 8% din PIB în acest an, dacă nu se iau măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor. În raportul CE