Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Florea (PDL) a demisionat din postul de vicepreşedinte al AVAS

Publicat in Romania Libera, joi 12 ianuarie 2012 ·

Daniel Florea (PDL) a demisionat din postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), pe care îl ocupă din octombrie 2009, decizia de eliberare din funcţie fiind semnată de premierul Emil Boc, relatează Mediafax.

Florea şi-a depus demisia la jumătatea lunii decembrie, dar actul a fost semnat abia miercuri seara de şeful Guvernului.

El se ocupa în cadrul AVAS de analiza şi gestionarea creanţelor statului.

Înainte de această funcţie, el a lucrat pentru jumătate de an, în intervalul aprilie-octombrie 2009, ca şi consilier personal pe probleme juridice al ministrului Transporturilor.

La AVAS a lucrat însă şi anterior numirii ca vicepreşedinte, respectiv în perioada decembrie 2006-septembrie 2008, când a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Generale de Control şi Relaţii Publice, şi în perioada aprilie 2005-decembrie 2006, când a fost director la Direcţia Control din cadrul Autorităţii.

El a activat şi în sistemul juridic, ca judecător de drept civil şi penal la Judecătoria Constanţa (1999-2003), precum şi ca avocat în societăţi private de pofil.

Daniel Florea este cunoscut şi ca fost preşedinte al Curţii de Arbitraj pentru Fotbal implicat în deciziile luate în cazul "Valiza".

În vara anului 2008, Comitetul Executiv al FRF a decis ca mai mulţi membri ai Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, printre care şi Daniel Florea, să fie revocaţi din cauza neregulilor constatate de Comisia de analiză a legalităţii hotărârilor pronunţate de organismele jurisdicţionale ale FRF în cazul "valiza", după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la patronul Stelei, Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 15 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°