1800 de caractere, repetabile, numerotabile, cuantum apoi, cantitate, text în care se numără bobocii, bojocii, polobocii, prorocii. Deja am cu atît mai puţin de zis cu cîte caractere s-au dus în încălzirea pixului cu care amprentez maculatorul. Planuri de viitor în cîteva cuvinte. Hai să încerc.
Ursitoarele veştede ale toamnei apar pe negîndite şi-mi ţes în minte planuri noi sau vechi, dilemele curg din belşugul multiplelor posibilităţi. Una dintre ele se numeşte Jazzadezz, care renunţă un pic la gluga ocrotitoare a jazzului şi se pregăteşte să-şi împletească un ilic cald, armonic, cu un fîşîit nou. Muzica continuă, mesajul palpează alte inflamaţii, îndreptîndu-se către un vis mai profund, mai interior. Avem de gînd să transmitem mai mult şi mai avem mult de transmis. Vrem să ne odihnim puţin pînzele în sentimentul unui curent muzical trecut prea repede (zic eu), şi anume, dream pop. Cum?! Pop? Iar ne arde cu nuieluşa domnul public incisiv. Da, pop, dar numai ca rezultat firesc al new-wave-ului. Nu neapărat dansant, putem să-l asociem cu holbatul la pantofi. N-am avut altă rimă.
În alt tablou de elemente, există o colaborare încă „nefoarteoficială“ a mea cu Brazda lui Novac, artist de muzică electronică, cu care intenţionez un proiect, care se va numi Hello Why Not. Pregătesc, pe de altă parte, şi nişte frigărui foarte iuţi cu DJ Vasile, cunoscutul fondator al Shukar Collective. Work in progress, să vedem ce-o ieşi. Intenţionez să scot o carte, pe care n-o s-o scot niciodată, se numeşte Kala. Kala are mîini şi scotch şi detonator, Kala are ochii albaştri, şi roz, şi lila. Kala soarbe din starea de amoniac a soldatului bronzat pe spate, acolo pe unde a pătruns un glonţ de aur, preţios.
Mi-ar plăcea ca-n doi ani să am o maşină supertare, cu un şofer supertare, care să mă ducă la mare, pă litoral. Aş vrea ca într-o lume cu efect imediat şi spasme
