Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Rovana Plumb: "Cei care au condus până acum trebuia să fie sancţionaţi"

Publicat in Adevarul, luni 11 iunie 2012 ·

Rovana Plumb a făcut declaraţiile la sediul de campanie al USL Dâmboviţa, unde l-a felicitat pe candidatul USL la Consiliul Judeţan Dâmboviţa care, conform numărătorii paralelel efectuate de USL, a câştigat la alegerile din 10 iunie, conform agerpres.

"Felicit din tot sufletul pe Adrian Ţuţuianu, pe toţi ceilalţi colegi ai noştri care împreună formează echipa USL aici la Dâmboviţa. Doresc să vă spun că din partea Guvernului Ponta tot sprijinul va fi îndreptat către judeţul Dâmboviţa, iar eu ca ministru al Mediului, fiind şi de aici, voi face tot ce îmi stă în putinţă în aşa fel încât niciunul dintre primarii de aici din Dâmboviţa să nu fie dezavantajat. Din punctul meu de vedere mesajul politic în ceea ce priveşte votul, nu numai din Dâmboviţa, arată că cei care au condus până acum trebuia să fie sancţionaţi şi acest lucru s-a întâmplat'', a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Aceasta a adăugat că votul acordat USL reprezintă o ''sancţiune la adresa celor care au minţit, manipulat şi, în unele cazuri, au fraudat''.

''Mesajul meu este că da, întradevăr, votul acordat candidaţilor USL înseamnă o sancţiune la adresa celor care, până acum, au minţit, au manipulat şi, în unele locuri, au fraudat, iar cele trei principii ale USL sunt că vom reconstrui ceea ce s-a stricat, vom confisca ce au furat, vom pedepsi vinovaţii'', a precizat Rovana Plumb.

Rovana Plumb s-a aflat în ziua votării în judeţul Dâmboviţa pentru a-l susţine pe candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

CLICK ÎN LISTA URMĂTOARE PENTRU A AFLA REZULTATE DETALIATE DIN JUDEŢUL TĂU!

Iată cum poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele alegerilor electorale 2012 şi rezultatele sondajelor exit poll 2012. Intră pe harta digitală de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 31 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum o ora
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°