In curind, s-ar putea ca in locul muribundului CET sa vorbim de un mort. Imbalsamat, parfumat, cu pantofi de carton in picioare si cu vata in nas. Problema CET revine cu regularitate in atentia autoritatilor publice. In fiecare an, imediat dupa prima bruma, CET devine subit punctul central al discursurilor oamenilor politici sau primarului. In permanenta criza de solutii de redresare a CET, sefii municipalitatii dau totusi asigurari ferme populatiei ca facturile la incalzire nu vor exploda sau chiar ca nu vor creste deloc. Ideea, in fond, este cumplit de simpla: ce se cheltuie in plus se acopera prin vreo subventie mai mult sau mai putin mascata sau se trece pur si simplu la pierderi. Faptul ca cel care va plati va fi, in ultima instanta, tot cetateanul este privit doar ca o chestiune secundara. Acest tip de discurs a fost acceptat treptat de toata lumea. In aceasta toamna, insa, sacul pare sa fi ajuns la fund. In lipsa unei politici nationale coerente in domeniul energetic, fiecare a trebuit sa se descurce singur pe plan local. Iar executivul iesean s-a dovedit incapabil sa se descurce. Mai mult, o declaratie facuta cu jumatate de gura de directorul CET, Didi Melinte, pare sa spuna ca asa nu se mai poate. "Pretul platit de populatie pentru gigacalorie nu se va schimba, cel putin pina la 1 ianuarie". Ce va fi dupa aceea, Dumnezeu cu mila. Ingrijorator este faptul ca, desi ne apropiem de sfirsitul lunii noiembrie, primarul nu a iesit inca din carapace. Pina mai ieri, Gheorghe Nichita aparea periodic ca salvator al CET, care scormoneste prin palaria larga a bugetului local dupa bani; care negociaza personal, cu un pumn de fier, pretul carbunelui; care prezinta solutii magice de redresare; care... Recent, primarul a schitat o iesire la rampa, anuntind ca E.ON este dispus sa aduca huila la CET, la schimb cu energie electrica. Dupa aceasta, insa, primarul si-a tras capul