Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Temps: Plecarea "dinozaurului" politic al Tatarstanului

Publicat in Romania Libera, luni 29 martie 2010 ·

Protejat de pereţii albi ai Kremlinului din Kazan, Mintimer Şaimiev părea inamovibil în impozantul său palat prezidenţial unde sunt arborate, unul lângă altul, drapelul rus şi cel tatar. În vârstă de 73 de ani, numit ministru în 1969 sub Leonid Brejnev, desemnat în fruntea Republicii sovietice autonome tătare în 1989 şi apoi preşedinte al Republicii Tatarstan din 1991, acesta a ştiut să manevreze cu abilitate relaţiile cu Moscova, informează Agerpres.

În timpul lui Boris Elţin, care le-a impus regiunilor ruseşti să "îşi ia atâta autonomie cât pot să-şi permită", Mintimer Şaimiev a pregătit pentru republica sa un statut unic "de stat suveran asociat Rusiei", care-i permitea, în primul rând, să nu trimită la Moscova decât un sfert din taxele pe petrol, Tatarstanul fiind al doilea producător din ţară. Obligat de "verticala puterii" lui Vladimir Putin să abandoneze în favoarea Moscovei un mare număr din prerogativele sale, Şaimiev a ştiut totuşi să navigheze în apele tulburi din anii 2000, devenind numărul doi al partidului pro-Kremlin Rusia Unită.

În final, "reînnoirea cadrelor" impusă de Dmitri Medvedev i-a venit de hac bătrânului preşedinte tătar. La 22 ianuarie, un purtător de cuvânt al Kremlinului anunţa "decizia preşedintelui Şaimiev de a nu solicita preşedintelui Medvedev un nou mandat". Din 2004, Kremlinul "propune" un candidat în fruntea republicilor, care este automat acceptat de adunările regionale.

Rafael Kahimov, ideologul regimului tătar, repetă poziţia oficială: "Preşedintele Şaimiev este obosit, el stabileşte condiţiile plecării sale în scopul menţinerii stabilităţii Tatarstanului." Candidatul "propus" de Kremlin, care să urmeze la conducerea Tatarstanului, este nimeni altul decât actualul premier a republicii, Rustam Minnihanov, cu douăzeci de ani mai tânăr decât Şaimiev. La Kazan, această plecare "voluntară" stârneşte z

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 50 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 28 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”

Adevarul acum 3 ore
Un cunoscut economist român cu studii în Elveția a stârnit o adevărată furtună afirmând că, în acest moment, oricine nu reușește să câștige cel puțin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest lucru.

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°