Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topless pe holurile Spitalului Pascani

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 16 februarie 2001 ·

•O nebuna din Halaucesti a alergat ieri pe jumatate goala pe holurile institutiei de sanatate •Spectacolul a inceput din ambulanta cu care a fost adusa

Un fapt cu totul neobisnuit a tulburat linistea, ieri dimineata, pe holurile Spitalului Municipal Pascani. O ambulanta a Statiei Pascani a adus o pacienta bolnava psihic careia urmau sa i se faca formele pentru a fi trimisa la Spitalul Socola Iasi. Numai ca faptele nu au decurs tocmai asa cum se asteptau cei ce urmau sa o consulte. Aventura Ecaterinei Codreanu (34 de ani), din Halaucesti, a inceput inca de acasa. Ajuns aici, asistentul ambulantei, insotit de doi politisti din comuna, nu a reusit sa o convinga pe femeie sa urce in masina decat in momentul in care i-a spus ca ii place de ea. "Am ajuns acasa la pacienta insotit de politisti. Toate eforturile depuse de ei au fost zadarnice pana am intrebat-o daca vrea sa mearga cu mine", ne-a declarat Bogdan Apostol, asistent la Statia de Ambulanta Pascani.

Aventura a continuat si dupa ce femeia a fost convinsa sa urce in masina. Chiar daca fusese legata cu un cearsaf pentru a nu se manifesta violent, femeia a inceput sa se irite in momentul in care in automobil a urcat alaturi de ea si sotul, astfel incat acesta a fost nevoit sa ramana acasa. Nici pe drum, angajatii ambulantei nu au fost scutiti de surprize. Dupa mai multe miscari bruste, femeia a reusit sa se elibereze din stransoarea cearsafului cu care era legata si a inceput sa faca striptease dandu-si pe rand hainele jos pana cand a ajuns pe jumatate goala. "A reusit sa-si elibereze mainile si primul lucru pe care l-a facut dupa ce a scapat din stransoare a fost sa inceapa sa se dezbrace. A reusit sa se dezbrace pe jumatate, iar cand a ajuns sa-si dea jos si o pereche de pantaloni de trening pe care-i avea pe ea i-am spus ca e mai bine sa nu se dezbrace in masina", a mai adaugat asistentul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Gabriela Firea: Construim Spitalul Metropolitan, după câştigarea alegerilor pentru Primăria Generală

News.ro acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătăţeşte cu implicarea autorităţilor locale, a afirmat Gabriela Firea. Candidata PSD la Primăria Capitalei a mai spus că sunt destul exemple de bune practici în ult

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°