Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Papahagi o vede pe Anca Boagiu PREMIER într-un viitor guvern de dreapta

Publicat in Romania Libera, marți 16 octombrie 2012 ·

Vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, Adrian Papahagi, candidat pe lista ARD la Cluj-Napoca, o vede pe Anca Boagiu în funcţia de prim-ministru într-un viitor guvern de dreapta, în condiţiile în care "a fost unul dintre cei mai performanţi miniştri din ultimii ani", potrivit Mediafax.

Adrian Papahagi a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că, în schimb, nu ar lua-o în calcul pe Elena Udrea pentru funcţii extrem de importante într-un viitor guvern.

"Un prim-ministru într-un viitor guvern de dreapta ar putea fi Mihai Răzvan Ungureanu, una din figurile cu cea mai mare încredere în rândul populaţiei. Este un potenţial nume. Nu este doar Mihai Răzvan Ungureanu, există foarte mulţi oameni care au avut responsabilităţi ministeriale. Este unul dintre nume, există şi alţi oameni. De ce să nu ne gândim la o femeie, la nume extrem de responsabile precum Anca Boagiu, un om care a dovedit că se pot construi autostrăzi pe timp de criză, care nu s-a jucat cu banii publici şi care ar putea obţine o funcţie importantă în PPE. Avem nume de prim nivel care ar putea asuma această sarcină. Boagiu este unul dintre cei mai performanţi miniştri ai cabinetelor de dreapta din ultimii ani. Pe Elena Udrea nu aş lua-o în calcul pentru funcţii extrem de importante în viitorul cabinet, ar fi nevoie de figuri noi, cu o imagine publică impecabilă", a spus Papahagi.

Potrivit acestuia, într-un viitor guvern de dreapta ar mai vedea alte persoane capabile să asigure demnităţi ministeriale, cum sunt Andrea Paul sau Sulfina Barbu.

Adrian Papahagi va candida pe lista ARD, din partea PDL, în Colegiul nr. 1 Cluj-Napoca pentru Camera Deputaţilor.

Vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, Adrian Papahagi, candidat pe lista ARD la Cluj-Napoca, o vede pe Anca Boagiu în funcţia de prim-ministru într-un viitor guvern de dreapta, în condiţiile în care "a fost unul din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Maestru de ceremonii a fost Mihai Stoica - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. Ceremonia a avut loc la finalul meciului de pe teren propriu cu CFR Cluj, pierdut cu scorul d

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 12 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°