Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neputinţa Stelei, răzbunată de Werder

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 septembrie 2008 ·

La numai trei zile după victoria din Ghencea, Bayern München a fost umilită pe propriul teren, în Bundesliga, cu un neverosimil 5-2. Sursa: Reuters

Adversarele din cupele europene ale echipelor româneşti au avut evoluţii diferite în acest weekend. Primul rezultat care iese în evidenţă este înfrângerea umilitoare suferită de Bayern München pe propriul teren, adversara din Liga Campionilor a steliştilor fiind învinsă de Werder Bremen cu 5-2! Perioada fastă traversată de bavarezi şi invocată de stelişti drept scuză pentru eşecul din grupele Ligii este, aşadar, inexistentă. În acest timp, CFR Cluj are motive să le bată obrazul celor care i-au minimalizat victoria de pe „Olimpico“, prezentând drept motiv al victoriei obţinute de ardeleni criza de formă a celor de la AS Roma.

Dar echipa antrenată de Luciano Spalletti a câştigat acasă cu Reggina, 3-0, în etapa a treia din Il Calcio! De asemenea, Bordeaux a învins cu 1-0 la Grenoble, iar Chelsea, viitoarea adversară a clujenilor, a remizat acasă, cu 1-1, în faţa rivalilor de la Manchester United.

Klinsmann: „Am fostde nerecunoscut“

La numai trei zile distanţă de victoria reuşită pe terenul Stelei, Bayern München a fost zdrobită în Bundesliga de Werder Bremen! Defensiva bavareză, pe care Steaua nu a reuşit să o străpungă nici măcar o dată, a cedat de cinci ori în primele 67 de minute, la capătul cărora Werder conducea cu un incredibil 5-0! „Am fost echipa mai slabă în acest meci. Am fost chiar de nerecunoscut. Este o înfrângere dureroasă, dar avem puterea să ne revenim“, a declarat antrenorul gazdelor, Jürgen Klinsmann.

Dacă bavarezii şi-au ieşit din formă abia după meciul direct cu Steaua, viitoarele adversare ale „roş-albaş- trilor“ par mai pregătite ca niciodată pentru duelul cu Rădoi şi compania. Lyon a câştigat în deplasarea de la Le Havre, scor 1-0, în tim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°