Primul GATS (Global Audit Tobacco Survey - Studiu Global privind Tutunul la Adulţi, trad.) privind prevalenţa consumului de tutun în spaţii publice, făcut public de Ministerul Sănătăţii, arată că peste un sfert dintre români sunt fumători (26,7%). În cifre, potrivit Ministerului Sănătăţii, asta înseamnă 5 milioane de fumători, dintre care 4 milioane fumează zilnic. Mai mult de o treime dintre adulţi sunt expuşi la fumul de tutun „second hand” la locul de muncă, 86,6% în restaurante şi 94,4% în baruri şi cluburi. Opinia publică sprijină puternic reglementările legislative restrictive. Aproape trei sferturi dintre adulţi (72,0%), s-au declarat în favoarea interzicerii totale a fumatului în restaurante şi mai mult de jumătate (57,0%) în baruri şi cluburi, afirmă reprezentanţii MS. În urma rezultatelor studiului GATS, Ministerul Sănătăţii intenţionează să continue programul naţional „Stop fumat” şi reglementarea interzicerii fumatului în spaţiile publice în concordanţă cu recomandările UE (acest aspect poate fi pus în realizare prin susţinerea proiectului de lege care există în prezent în Parlament sau prin promovarea unui act normative care să reglementeze tutunul în spaţiile publice), mai spun reprezentanţii MS.
Preţul ţigărilor va creşte până la nivelul celor din UE
Managerul de proiect al GATS, Sorina Irimie, a declarat, ieri, că preţul produselor din tutun va continua să crească până va ajunge la nivelul celor din UE. „O lege limitativă a consumului de tutun în spaţiile publice ar ajuta atât fumătorii, cât şi nefumătorii. De asemenea, va scădea semnificativ şi numărul persoanelor care se apucă de fumat", a mai spus dr. Irimie. Primul GATS (Global Audit Tobacco Survey - Studiu Global privind Tutunul la Adulţi, trad.) privind prevalenţa consumului de tutun în spaţii publice, făcut public de Ministerul Sănătăţii, arată că peste un sfert dintre români