Am scris si cu alte ocazii si, daca ma repet acum, e pentru ca, uneori, persistenta fenomenului o cere: sarbatorirea limbii romane in Basarabia e, stricto sensu, o forma - nici macar subtila! - de blasfemie. Nu va pare o ironie? Tocmai in tara unde agramatismul si pronuntia peltica au urcat in demnitate de stat si sint gras rasplatite, unde incultura, indeosebi cea grosiera, umbla cu mot, iar badarania afecteaza a avea maniere, tocmai intr-o asemenea tara, na, se sarbatoreste Ziua Limbii! A limbii pur si simplu, fara determinativ, acesta fiind, in sensibilitatile ideologiei de guvernamint, un fel de duca-se pe pustii, de puschea pre... limba, de afurist cu vehementa prin toate plenarele.
Slavita sincopa, la o adica! Cite necazuri, cit singe rau, cita ulceratie ar fi provocat, daca nu-l expediau in reticenta, adjectivul "romana"! Asa, insa, poftim: un nesperat sentiment de vag si universalitate, numai bun de coroborat cu internationalismul cel proletar. In plus, nu comporta nici o obligativitate, oricit de evaziv definita: si-o poate asuma, in dulcele ei echivoc, oricine, dovada, spre exemplu, ca rusii, eternii nostri convivi, au si tradus-o, iar de vreo citiva ani buni incoace sarbatoresc, pe 31 (august), la greu, inchinind si imbuibindu-se cu mititei de le cresc exponential turatiile digestiei...
Am scris si cu alte ocazii si, daca ma repet acum, e pentru ca, uneori, persistenta fenomenului o cere: sarbatorirea limbii romane in Basarabia e, stricto sensu, o forma - nici macar subtila! - de blasfemie. Sint vreo 16 ani de cind a fost instituita, un termen mult prea generos ca sa fi fost insusita in amanunt. Sau daca nu, macar sa fi fost vorbita corect, pronuntata decent si, nu in ultimul rind, practicata si in localurile cu patroni alogeni (de culoarele Guvernului si Parlamentului - numai de bine!). Nimic, insa, din toate astea - literalmente! Inainte - in
