Aurel Constantin Ilie este un clasic in viata. Adica, a bifat aproape toate metodele clasice prin care putea jefui statul.
Seria de dezvaluiri care curg in aceste zile este socanta. Omul asta nu a iertat nimic. A fost in comisia care a atribuit firmei sotiei sale 90% dintre contractele de proiectare pentru diguri. Caz clasic de conflict de interese. Firma respectiva fusese privatizata suspect prin participarea mai multor parteneri.
Ministrul Ilie i-a fortat sa vinda sotiei sale, sub amenintarea ca altfel societatea va falimenta prin lipsa de contracte. Caz clasic de folosire abuziva a pozitiei publice la transferul de proprietate. Aceeasi firma a primit o multime de contracte fie prin atribuire directa, pe baza emiterii de ordonante de urgenta, fie prin cereri trucate de oferte.
Cazuri clasice de fentare a regimului achizitiilor publice.
Mereu m-am mirat cum de a emis guvernul PSD ordonanta 60 din 2001 privind achizitiile publice. Citita in sine, ordonanta este destul de buna, o lege-cadru rezonabila, facuta cu copy/paste dupa niste directive ale UE (pe ici, pe colo chiar cu stingacii de traducere). Baietii veseli din PSD au adoptat-o si au bifat inca ceva de raportat la UE.
Dar era ilogic: isi puneau singuri bete-n roate?! Au inventat rapid scheme de fentare, care se vad in cazul contractelor pentru diguri.
Exista schema clasica macro: se da ordonanta de urgenta de exceptare. Adica, avem o lege-cadru, dar, daca vrea un ministru, ea nu se aplica si se da o ordonanta speciala. Asa au facut cu contractul Bechtel. Asa a facut si ministrul Ilie. Mai exista si schema clasica micro: cereri de oferta cu adresa precisa.
Orice functionar stie cum se face: se cer oferte de la cinci firme detinute de amici, ba chiar infiintate special pentru asta, se pun la dosar si cistiga cine trebuie. Cererile