Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grija doamnei Andronescu față de dascăli

Publicat in Revista22, marți 22 ianuarie 2013 ·

Prestația Ecaterinei Andronescu în ultima ei trecere pe la Ministerul Educației a reușit, în pofida duratei reduse a mandatului, să provoace consecințe dureroase pentru una dintre categoriile altfel căinate de aceeași doamnă senator: educatorii și învățătorii. Demnă purtătoare a valorilor liberale preluate probabil de la partenerii de alianță - transferul ideologic dintre PSD și PNL, după cum se vede și la Sănătate, tinde să atingă perfecțiunea -, doamna Andronescu s-a gândit să stimuleze o dată în plus inițiativa privată, fără de care, nu-i așa, economia se sufocă.

Într-o ordonanță dată în ultimele zile de mi­nisteriat, la finele anului trecut, ministrul Edu­caţiei îi obligă pe educatori și învățători ca, în termen de șase ani de la data publicării res­pectivului document, să ob­ți­nă o diplomă de licență, fără de care nu mai pot profesa în învățământul preșcolar, res­pectiv în primar. Explicația fos­tului ministru, lacrimogenă ca de obicei, e că, deși la prima vedere textul pare abuziv, el nu face decât să identifice o soluție mai puțin trau­ma­ti­zantă la efectele pretins per­verse ale Legii educației nr. 1/2011. Potrivit lec­turii oferite de Ecaterina Andronescu, din lege s-ar fi eliminat categoriile profesionale de educator și învățător, înlocuite cu profesor în preșcolar și primar, ceea ce ar conduce automat la concedierea tuturor cadrelor didac­tice care nu îndeplinesc condițiile minimale ce­rute profesorilor - studiile de licență. Doam­na Andronescu a încercat așadar să prezinte o hotărâre care avea toate aparențele unui abuz aberant într-un demers de salvare a ca­drelor didactice, expuse unui risc nepermis de iresponsabila lege a lui Daniel Funeriu.

În realitate, ca în bancurile cu Radio Erevan, edu­catorii și învățătorii nu erau deloc în pe­ricol să-și piardă slujba, ci, dimpotrivă, pre­ve­derile legii expuneau 22.000 de cadre didactice „r

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 51 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 55 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 26 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°