Ultima combinaţie a lui Jose: nu defensivi, ci fantastici
Deşi pixul mă trage să descînt finala de la hochei - Cehia-Rusia 2-1, cu o victorie a cehilor care mă întoarce la autobiografie… - mă văd nevoit să mă supun tot fotbalului şi problemelor lui aproape insolubile. Pe plan extern, Mourinho domină discuţiile şi, de ieri, ca să mă exprim cu naturaleţe, pot spune că mi-a dat cu ceva în cap. El susţine că ar fi “foarte nedrept” ca Interul să fie privit ca o echipă defensivă. Nu nedrept, ci foarte… El zice că-n returul cu Barcelona, jucînd în zece, “nu am fost defensivi, ci fantastici”. Ne ia de proşti? Nu mai ştim relaţia dintre un substantiv şi un adjectiv? Ei au fost într-o defensivă cu atît mai fantastică cu cît au avut o posesie mai mică a mingii. Nu contează? Nu. La Madrid, în finală, unde, după ochiul meu, au făcut cel mai bun joc al lor, intimidînd un Bayern pînă la a-l goli de inspiraţie, posesia a fost ceva mai bună, de 34-66. Nu (vă) deranjează? Nu. Vă place? Da. Atunci sînt gata să mă plec în faţa acestei neo-revoluţii. Mourinho demonstrează că se poate birui lăsîndu-l pe adversar să aibă mingea mai mult decît tine. Nu e “foarte nedrept”? - vorba lui. Şi ce-i cu asta? “Ce scrie pe tabelă?” era suprema întrebare moştenită de la Herrera. Cel care îl amenda greu pe Picchi dacă se trecea de el şi se marca pe partea lui.
Singura mea curiozitate - recunosc, derizorie… - este să ştiu care era posesia lui Inter pe vremea lui Herrera. Pe atunci nu se calcula atît de exact şi de repede, şi nici nu ştim ce-ar fi replicat magul. Mourinho, la problema asta, ne abureşte cu “noi jucăm fantastic, nu defensiv”. Mie ce-mi place la echipele lui este posesia furiei. Toate au în jocul lor o furie - transmisă de la apărarea în zece la atacul în doi - care, dincolo de tactică, scapă oricăror procente şi statistici. Furia stă la baza sistemului său. Vă place? Mie 80
