JURNAL DE ROMÂNIA

Dacă tot am vorbit despre bine, n-ar fi rău să vorbim despre rău, despre răul pe care ni-l facem de dimineaţă pînă seara, de parcă am fi programaţi să facem rău, fără să ne ceară neapărat cineva să facem rău, de aici şi starea de a face rău, gîndul de a face rău în fiecare zi fără să ne propunem.

JURNAL DE ROMÂNIA

Dacă tot am vorbit despre bine, n-ar fi rău să vorbim despre rău, despre răul pe care ni-l facem de dimineaţă pînă seara, de parcă am fi programaţi să facem rău, fără să ne ceară neapărat cineva să facem rău, de aici şi starea de a face rău, gîndul de a face rău în fiecare zi fără să ne propunem. Mintea noastră a fost pervertită în a face rău în orice situaţie, cu orice ocazie, fără teama de a greşi, fără teama că el ar putea să doară, ştim asta foarte bine, că şi pe noi ne doare în fiecare zi, şi noi sîntem, la rîndul nostru, victime, de-aici cred că de aici şi pornirea noastră, în oglindă, inconştientă, de a face rău, fără să mai stăm pe gînduri, fără să ne pună cineva, fără să mai calculăm, aşa am ajuns să facem rău, un rău natural, un rău venit de la sine, fără să-i cunoaştem resorturile, cauzele, substraturile, dedesubturile, un rău clasic, un rău aflat la ordinea zilei, un rău necesar, ca o doză pe care trebuie s-o eliminăm ca să supravieţuim, doza de supravieţuire, doza de viaţă şi mulţumire, sinele metamorfozat într-un cip, înregistrînd mecanic impulsuri de rău în mai rău, sinele – odată de sine stătător – a devenit la rîndu-i un corp străin într-un alt corp de atîta rău pe care-l face, şi-l face, răul fiecăruia pentru fiecare n-are nevoie de aprobare, n-are conştiinţă, n-are identitate, e un rău străin, dar în acelaşi timp comun, un rău livrat ca într-o reţea cu milioane de abonaţi, aşa vine răul, frate cu răul prin cablu, prin internet sau prin plic timbrat, poştaşul din noi nu întîrzie niciodată şi