Sper ca intr-o buna zi (si la o distanta macar confortabila de scapatat!) birui-va gindul sa scriu ceva - cu cap & coada - despre presa noastra. Asa peticita si rudimentara, cum se ni se infatiseaza uneori, frecvent peltica si, vai, constant agramata, placindu-i livreaua mai mult decit apostolatul si cuminecarea aspra (primumargintii si deinde palidele ideative, spre a-i rezuma crezul), ea a strabatut totusi, timp de douazeci de ani, prin desertul tranzitiei. S-a entuziasmat, a blamat, s-a prefacut echidistanta, a afectat ca relateaza (in timp ce cirtea drept comentariu, caci irepresibile, oh, sint caile umorilor), s-a pliat, s-a repliat (fentind arareori si cu maniacala prudenta: mii de probe la dosarul oportunismului mediatic!) si a facut inca o mie de alte lucruri, nu tocmai onorabile, banuiesc, si nici dintre cele mai aspectuoase. in schimb, iacata, e bine mersi si azi, misca! Am rasfoit deunazi o foaie locala - sora geamana cu atitea altele - si m-am surprins ca in creuzetul nostru supravietuirea e, poate, singurul merit notabil. Care ar fi, retrospectiv, isprava de laudat, istoric vorbind? Independenta cea mult trimbitata, sarbatorita cu fast si gusat, in areopaguri simandicoase, nu ne-a folosit la nimic: lucoarea (politica, bien sur, da si economica, din nefericire) tot de la Rasarit ne vine; ce am apucat sa zidim intre timp - in plan institutional, ca sa nu mai pomenesc de cel social - s-a darimat ori se ruineaza lent si chinuitor. N-a fructificat, propriu-zis, decit demagogia si cariera au facut doar cinismul si delatiunea... Dar, vorba ceea, n-am abdicat de la trupurile noastre, tot in carnea aceasta agonica am ramas: de ajuns, la urma urmelor, ca sa atacam din nou orizonturile, sa ne reprogramam eforturile... * „Prostiile se repeta si la alte case mari, si la alte popoare, dar... pe spirala! Adica, la un stadiu superior, mai evoluat. La noi, la moldoveni,