Mă mir că preşedintele nu a lansat obişnuitul atac la adresa judecătorilor care dau sentinţe neconforme cu preferinţele sale, dar mă aştept să o facă. Pentru că procesul „Fe... – Nehoiu” a fost unul comandat de la cel mai înalt nivel. Drept răzbunare pentru păcăleala trasă de sirian, care a reuşit să-i învârtă pe degete pe consilierii lui Băsescu fiind la un pas de a-şi realiza planul, de a ieşi din ţară cu banii de răscumpărare, cu binecuvântare de sus.

Dacă la facultăţile de drept s-ar lucra ca la medicină, atunci creierul procurorului Cleopatra Mihalache de la Brăila, detaşată special la Bucureşti pentru a lucra „Lotul Hayssam”, ar trebui - după decesul acesteia - pus într-un borcan cu formol pentru a putea fi studiat de studenţii aspiranţi la o carieră juridică. S-ar putea depista acele malformaţii care au condus-o la executarea unui dosar de caz care abundă în abuzuri, aproximaţii, încălcări flagrante ale procedurii. Doamna procuror a avut, ca pe vremea comuniştilor, temă: să producă un „lot” de infractori, al cărui pilon central să fie Hayssam. Şi cum pentru acuzele de terorism urma să lucreze altă echipă, dânsa trebuia să se ocupe de infracţiunile economice. Şi cum termenul primit era foarte scurt, iar combinaţiile lui Hayssam extrem de complicate, a preferat drumul cel mai scurt: o încadrare pe lângă codul Penal: bancruta frauduloasă care tocmai fusese abrogată şi împănarea cazului cu persoane luate la întâmplare, dintre care cei mai mulţi nu aveau nici o legătură cu „sabotarea economiei naţionale” practicată de sirian. Ce a rezultat este o mostră pentru care - alături de altele asemenea - justiţia română ar putea să se pricopsească cu aspre mustrări de pe la Uniunea Europeană. Cât de puternică, de neevitat, a fost comanda politică se poate deduce şi din faptul că şeful DIICOT de atunci, procurorul Muscalu, în loc să-i dea Cleopatrei cu dosarul în cap,