Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economiile sucevenilor la bănci au crescut cu aproape 57 de milioane de euro

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 28 ianuarie 2013 ·

Previziunile economice nu tocmai favorabile pentru anii care urmează i-a făcut pe suceveni „să pună la ciorap” mai mulţi bani.

Potrivit ultimului raport al Băncii Naţionale a României, depozitele la bănci făcute de populaţia din judeţul Suceava au crescut cu 248,5 milioane de lei, adică aproape 57 de milioane de euro, la sfârşitul anului 2012, comparativ cu finele anului 2011.

Fie că vorbim despre depozitele la termen sau rambursabile după notificare în lei sau în valută, economiile la bănci făcute de suceveni au crescut substanţial pe parcursul anului trecut. Din datele BNR reiese faptul că la sfârşitul anului 2011, depozitele în lei şi valută ale sucevenilor erau de 1.770,9 milioane de lei. Pe parcursul unui an, la data de 31 decembrie 2012, valoarea totală a depozitelor în lei şi valută pe care sucevenii le au la băncile din judeţ se ridică la 2.019,3 milioane de lei.

Potrivit Băncii Naţionale a României, populaţia din judeţul Suceava a preferat economiile la bănci în valută, acest tip de depozite crescând pe parcursul unui an cu nu mai puţin de 129,4 milioane de lei, adică circa 29,7 milioane de euro (la cursul de schimb actual). Depozitele în lei făcute de suceveni au crescut cu 119 milioane de lei, de la sfârşitul anului 2011 şi până pe data de 31 decembrie 2012.

Comparativ cu depozitele la termen sau rambursabile după notificare, din datele BNR reiese faptul că pe parcursul anului trecut au scăzut disponibilităţile la vedere în lei pe care sucevenii le au la băncile din judeţ. În acest caz vorbim despre conturile curente deschise în lei, din care pot fi retraşi bani oricând. Astfel, dacă la finale anului 2011 disponibilităţile la vedere în lei ale populaţiei erau de 219,4 milioane de lei, la sfârşitul anului trecut acestea au scăzut la 190,4 milioane de lei. În cazul disponibilităţilor la vedere, sucevenii au preferat conturile în valu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 4 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°