„Dacă vrei să îngropi o problemă, înfiinţezi o comisie”, spune o vorbă înţeleaptă. Dacă vrei însă să nu se afle niciodată cine a îngropat problema o supui la vot în Parlament sau, şi mai bine, organizezi un referendum naţional. Strategia lui Victor Ponta în chestiunea exploatării de la Roşia Montană este una singură: fuga.

Recunosc că nu m-am aşteptat niciodată ca Victor Ponta să-şi asume cu adevărat vreo decizie dificilă în calitate de premier. Sunt prea multe dovezi că liderul PSD are în primul rând grijă să nu-şi afecteze imaginea politică, mai degrabă decât să guverneze România, într-o direcţie sau alta, indiferent care ar fi aceasta. Premierul României a întrecut însă orice aşteptări în ceea ce priveşte fuga de răspundere, ba chiar a ajuns să aibă un comportament de criminal în serie, metaforic vorbind, care, după ce-şi omoară victimele, le ascunde în aşa fel încât nici după o sută de ani anchetatorii să nu poată găsi vreo urmă.

Pe Victor Ponta nu-l interesează cu adevărat nici pericolele pentru mediu ale exploatării aurului cu cianuri, nici viitorul zonei Roşia Montană, dar nici avantajele economice pe care statul le-ar putea avea în urma acestei afaceri, asta deşi a inclus exploatarea din Munţii Apuseni în Programul Naţional de Investiţii pe 2013. Pentru un premier care stă toată ziua cu ochii pe sondaje, alegerea este imposibilă: nu poate spune „da” unui proiect care conţine cuvântul „cianură” în titlu, dar nu poate spune „nu” unui investitor care pretinde că aduce în România peste un miliard de euro. Şi atunci cum să rezolve problema? Păi iniţiază un proiect de lege după gustul investitorului, în care îi dă acestuia drepturi pe care nu le-a mai avut nimeni în România (vezi proiectul de lege aici), aduce apoi documentul în Parlament dar, în calitate de deputat, spune că votează „împotrivă”. Haideţi, trebuie să recunoaştem, la aşa ceva nu ne-am