Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai putem spune "Nu!" sefului?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 26 ianuarie 2009 · ·

A spune "nu" sefului intr-o perioada in care mai toti angajatii se tem pentru locul de munca pare sa nu fie o idee prea buna. Cu toate acestea, specialistii in HR sunt de parere ca atunci cand suntem convinsi ca avem dreptate, nu ar trebui sa renuntam prea usor la punctul nostru de vedere.

"Este adevarat ca in situatii de criza oamenii sunt din ce in ce mai prudenti si au tendinta de a nu spune 'nu'. Este o reactie naturala, vrei sa te protejezi si sa te simti in siguranta. Cu toate acestea, ar trebui sa avem curaj sa spunem 'nu', chiar daca este criza. Nu este bine nici sa te minti. Important este cum spui acest 'nu'. Poti sa il spui astfel incat cel din fata ta sa inteleaga sau sa fie ranit, insa merita spus", este de parere Radu Margarit, senior trainer in cadrul HR Synergy, companie care ofera servicii de recrutare si training.

Si totusi ce faci atunci cand seful iti cere sa faci ceva urgent la ora 18:00, chiar cand se termina programul, si nu poti in niciun fel sa il ajuti? Ii spui "nu" si risti sa-i subminezi autoritatea in fata celorlalti colegi sau alegi sa stai peste program numai pentru a pastra o relatie buna cu el, dar riscand ca dupa cateva luni de zile sa intri in zona de burn-out?

"Ii poti spune 'nu', dar si motivele pentru care nu il poti sprijini in acel moment. Fie pentru ca ai bilete la concert, ai deja alte doua proiecte foarte urgente de care te ocupi in paralel, nu inainte insa de a-i spune si alternativa propusa: 'Va pot ajuta maine sau peste doua zile sau va poate ajuta colegul'", explica Adriana Boscanici, managing partner al companiei de training Trainart. Aceasta este de parere ca refuzul in sine reprezinta o parte esentiala din educatie si, din pacate, romanii nu sunt educati astfel incat sa stie cum sa refuze.

Pe de alta parte, exista doua mari potentiale explicatii pentru situatia in care angajatii stau pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 46 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°