Dacă va continua să-l critice pe premier în public, liderul PNL nu va mai fi susținut în cursa pentru prezidențiale de PSD Gorj Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Social-democraţii au început să se gândească dacă să-l mai susţină sau nu pe Crin Antonescu în cursa pentru prezidenţiale. Tonul a fost dat chiar de pesediştii din Gorj, judeţ unde Victor Ponta a fost ales deputat.
Liderul social-democraţilor gorjeni, primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, i-a transmis lui Crin Antonescu că în rândurile PSD există o nemulţumire considerabilă faţă de modul în care preşedintele PNL critică partenerii din USL, în special pe Victor Ponta. „Oamenii au început să vină către mine cu un mesaj: «Dom’ primar, dacă ne spuneţi dumneavoastră să-l votăm, nu-l vom vota dacă se merge pe această linie»”, a declarat primarul Florin Cârciumaru, la România Tv.
Primarul a ţinut să sublinieze că el doreşte doar să-i avertizeze pe liberali că Antonescu ar putea să rămână fără sprijin. „Dar, ştiţi ce pericol apare? Că dacă nu se aşază lucrurile în ceea ce priveşte colaborarea PNL, PSD, PC poate să apară pericolul ca pesedistul de rând, nemulţumit că domnul Ponta tot este criticat, să nu-l voteze pe domnul Antonescu. Nu am ce să-i fac membrului PSD din nu ştiu ce comună ca să-l voteze pe domnul Antonescu ca preşedinte”, a declarat Cârciumaru şi pentru Radio Infinit. Crin Antonescu, AMENINȚAT de pesediștii din Gorj. VEZI ce spune Victor Ponta
Ponta: Afirmaţii de bun-simţ
Ponta spune că afirmaţiile primarului sunt unele de bun simţ. „A spus un lucru de bun simţ: că USL trebuie să rămână unit, pentru că altfel alegătorii noştri nu fac ce le spune Ponta sau Cârciumaru. E foarte greu să explic unui membru sau unui simpatizant PSD că toată ziua sunt 3- 4-5 colegi din alianţă pe la televizor care mă pictează mai rău decât PDL. Dar eu le explic că dl. Ghişe, Orban şi cine mai e, Sorin Roşca