Antrenorul Universităţii Cluj a avut o reacţie vehementă la adresa fotbaliştilor pe care îi pregăteşte, după ce "studenţii" au fost realmente călcaţi în picioare de Dinamo (scor 0-6). Ganea şi-a ameninţat jucătorii, iar în aceste zile este de aşteptat să ia primele măsuri radicale.
Universitatea Cluj a făcut figuraţie în meciul de aseară, contra celor de la Dinamo, şi a pierdut la un scor care nu lasă loc de comentarii: 0-6. Furios, Ionel Ganea a recunoscut că echipa sa traversează o perioadă neagră şi şi-a pus jucătorii la zid. "În primul rând, vreau să felicit Dinamo, pentru că a meritat victoria și scorul este de asemenea meritat. Am început foarte bine meciul, dar dacă nu am înscris, meciul a devenit foarte greu. Am devenit rușinea țării. Un rezultat meritat pentru Dinamo. Ei treceau printr-un moment nu tocmai fericit, dar din păcate nu am reușit să profităm de acest lucru", a spus Ganea, la Digi Sport.
Antrenorul Universităţii Cluj nu s-a oprit aici şi a anunțat că va lua măsuri dure la adresa fotbaliștilor care l-au dezamăgit în acest început de sezon. "De acum încolo, la Universitatea vor rămâne jucătorii care vor să muncească și să își dea sufletul pe teren. Fără pregătire nu faci nimic, poți să fii oricât de talentat'", a mai afirmat tehnicianul "studenţilor".
Universitatea Cluj ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu numai un punct după şase etape. Ardelenii au şi un golaveraj catastrofal: au marcat până acum doar trei goluri şi au încasat nu mai puţin de 16!