Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROSTAT: România a ieşit la limită din recesiune tehnică în trimestrul al doilea

Publicat in Mediafax, joi 15 noiembrie 2012 ·

România a înregistrat în trimestrul al doilea, perioadă în care a ieşit din recesiune tehnică, o creştere de numai 0,1% faţă de precedentele trei luni, potrivit datelor revizuite prezentate, joi, de Eurostat.

Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică, anunţate în septembrie, arătau o creştere de 0,5% a PIB în trimestrul al doilea, după o scădere de 0,1% în trimestrul anterior.

Eurostat a publicat, joi, date privind evoluţia PIB în statele membre, UE şi zona euro.

Conform Eurostat, România a înregistrat o creştere economică de 0,1% în trimestrul al doilea, după două scăderi consecutive ale PIB cu câte 0,2% în primul trimestru al acestui an şi în ultimele trei luni din 2011.

Potrivit datelor prezentate joi dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică, PIB a coborât în trimestrul al treilea cu 0,6% comparativ cu perioada similară din 2011 (0,8% serie ajustată sezonier) şi cu 0,5% faţă de trimestrul al doilea, pe date ajustate sezonier.

Zona euro a intrat în recesiune în trimestrul al treilea, potrivit Eurostat, cu o scădere a PIB de 0,1%, după o contracţie de 0,2% în trimestrul precedent, în timp ce Uniunea Europeană a evitat la limită recesiunea, cu un avans al PIB de 0,1%. Economia UE a înregistrat în trimestrul al doilea un declin economic de 0,2%, la fel ca zona euro.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 35 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 55 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°