Penicilina Iasi - Stiinta Bacau 1-3 (25, -11, -13, 9) in play-off-ul Diviziei A 1 de volei feminin Penicilina (antrenori, Daniel Banu si Melu Manta): Olga Pavlova, Oana Ghilea, Anca Nicolau, Tatiana Ivaniuskina, Slavina Koleva, Tatiana Popa (a mai evoluat Alina Melinte). Stiinta (antrenori, Florin Grapa si Melu Manta): Andreea Nitulescu, Valentina Rusu, Angelica Chivorchian, Crina Hossu, Mihaela Herlea, Mihaela Truta (au mai jucat Nicoleta Manu- libero, Tatiana Liulenova, Zrinka Tomic, Roxana Iosef, Georgiana Anghel). In pofida faptului ca nu erau favoritele calificarii intre primele patru echipe din voleiul feminin romanesc, fetele de la Penicilina au inceput foarte bine intilnirea cu bacauancele, dind senzatia ca vor lupta pe viata si pe moarte pentru a obtine dreptul de a juca un meci decisiv, la Bacau. Asta in conditiile absentei in continuare a Mihaelei Ionescu, jucatoare care continua sa fie menajata, in vederea confruntarilor decisive care vor urma. Iesencele au condus cu 10-6, 13-9 si 15-12, apoi bacauancele au avut 17-15 (pe o greseala de arbitraj) pentru ca apoi Penicilina sa preia din nou conducerea cu 19-17 si 20-18. Finalul setului a fost dramatic, Iasul a avut prima minge de meci, apoi sansa a suris bacauancele, dar al treilea match-ball al setului a fost decisiv, elevele lui Daniel Banu cistigind primul set cu 27-25. Se profila un meci pe cinste, insa ceea ce a urmat a intrecut si cele mai negre presimtiri. Stiinta s-a impus fara drept de apel, de parca ar fi jucat cu Rapidul si cu Sibiul, in timp ce iesencele greseau in serie, atit la preluari, cit si la blocaje si atacuri. Semnificativ este faptul ca aproape jumatate din punctele Penicilinei din setul secund au fost greseli la serviciu ale bacauancelor. Atacurile Tatianei Ivaniuskina din alte partide au ramas amintiri care chinuiesc si mai tare credinciosii spectatori din Sala Penicilina, Slavinei Ko