Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză că în urmă cu aproape 15 ani şi-a omorât fiica şi fosta concubină, după care le-a decapitat şi tranşat, aruncând fragmentele de pe un pod peste un canal, relatează Mediafax.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată, în 27 martie, pe Gheorghe Toma, arestat în altă cauză, pe care îl acuză că în anii 1997 şi 1998 şi-a omorât fiica şi fosta concubină, se arată într-un comunicat de vineri al Ministerului Public.
Potrivit procurorilor, în perioada 19 ianuarie 1995 - 19 martie 1997, în timp ce Gheorghe Toma executa o pedeapsă privativă de libertate, fiica acestuia venea la penitenciar pentru a-i aduce pachete. În mai 1995, fiica lui Toma i-a cerut acestuia să îi transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului său, printr-un contract de vânzare-cumpărare.
În martie 1997, după ce a fost eliberat din penitenciar, Gheorghe Toma s-a mutat în apartamentul respectiv, unde a locuit împreună cu fiica sa. Aceasta, pe fondul neînţelegerilor legate de traiul în comun, a introdus cerere de ordonanţă preşedinţială prin care solicita evacuarea din apartament a tatălui său.
La jumătatea lunii iulie 1997, în zilele de dinaintea primului termen de judecată, Gheorghe Toma a trezit-o pe fiica sa pentru a avea o nouă discuţie. Enervat de atitudinea acesteia, Gheorghe Toma a lovit-o de două ori cu pumnul în faţă, apoi a mers în bucătărie, de unde a venit în scurt timp cu un ciocan de şniţele, cu care a lovit-o din nou, de mai multe ori, în zona capului.
"La rugămintea victimei de a înceta loviturile, de a chema salvarea şi a aduce apă pentru a-i pune comprese, inculpatul s-a deplasat în baia apartamentului pentru a aduce un lighean cu apă. Profitând de lipsa