Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea să cucerească Ardealul

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 februarie 2009 ·

Sâmbătă, conducerea PSD s-a întâlnit cu liderii organizaţiilor social-democrate din Ardeal pentru a pune la punct o strategie pentru cucerirea, la alegerile locale din anul 2012, a administraţiilor locale din mai multe oraşe importante, primele pe listă fiind Cluj, Braşov şi Timişoara. În acest sens, în perioada imediat următoare va începe reconstrucţia organizaţiei PSD din Cluj, care nici la ultimele alegeri pentru primar, de acum două săptămâni, nu a reuşit mare lucru. „Ofensiva pe care PSD-ul este chemat să o facă are ca obiectiv ca această formaţiune să devină cea mai importantă în toate oraşele din Ardeal. Trebuie să devenim atractivi şi pentru mediul urban, şi pentru tineri. PSD a avut politici greşite faţă de industria din Transilvania şi trebuie să corectăm imediat această situaţie. Pentru noi este important, din punct de vedere electoral, dar şi simbolic, ca la alegerile următoare că cucerim Braşovul, Clujul şi Timişoara, oraşe cheie în Transilvania”, a spus Mircea Geoană (foto), preşedintele PSD. Reorganizarea va începe cu înfiinţarea şi reaşezarea a peste 1.000 de organizaţii de cartier din toate oraşele din Transilvania. Ba mai mult, social-democraţii şi-au stabilit o nouă ţintă. Să aibă până la data de 1 mai 2009 un număr de 100.000 de militanţi. „Am decis să sărbătorim ziua de 1 Mai - Ziua Muncii în oraşul în care organizaţia PSD va reuşi să aibă cât mai multe înscrieri efective”, a mai spus Geoană. Totodată, sâmbătă, s-a lansat şi ideea înfiinţării Societăţii „Şcoala Ardeleană”, care să funcţioneze în mai multe oraşe din Transilvania, cum ar fi Cluj, Braşov, Timişoara, Arad, Târgu Mureş, Oradea, şi care să cuprindă cât mai mulţi intelectuali. „Vrem să creăm o emulaţie a intelectualităţii de stânga. Nu vrem să înregimentăm politic pe nimeni prin acest demers, ci vrem să oferim o platformă de dezbatere pentru diverse idei”, a explicat Mircea Geoană. Sâmb

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 53 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°