Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zorro a intrat în puşcărie „călare” pe două motorete cu pedale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Arădeanul care împlineşte azi 23 de ani le cere judecătorilor să-i reducă pedeapsa. Tânărul se luptă cu justiţia care i-a dat câte patru ani de puşcărie pentru fiecare moped pe care a dispărut „călare”, după ce a fost să agaţe femei într-un sat vecin.

Tizul lui Zorro, care astăzi împlineşte 23 de ani, se roagă de judecătorii Curţii de Apel Timişoara să-i reducă pedeapsa de opt ani, la care a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Arad. „Sunt în penitenciar pentru prima dată, de aceea vin cu rugăminte în faţa dumneavoastră să-mi reduceţi din acest mandat pentru două mopede cu pedale”, a spus Zorro, joi, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Timişoara.

Călare de la agăţat

Zorro, originar din localitatea arădeană Şimand, a ajuns după gratii pentru că s-a aventurat să frângă inimi într-un sat vecin, în aprilie 2010. „Am venit dimineaţa în comuna Macea să agăţ fete. Plimbându-mă am ajuns la un bar unde am văzut o motoretă parcată în faţa barului, m-am urcat pe ea şi am plecat spre satul meu. Am fost urmărit de proprietar, însă după câţiva kilometri am lăsat motoreta pe şosea şi am încercat să fug, dar am fost prins”, a povestit Zorro procurorilor, potrivit declaraţiei sale care se află la dosarul penal.

Hoţul nu a fost arestat pentru furt, iar a doua zi a furat un moped Piaggio de la un vecin de-al său. Zorro a vândul motoreta după câteva ore. Din cei 270 de lei încasaţi pe pradă nu a apucat să cheltuiască decât zece lei la poker şi a mai cumpărat un pachet de ţigări, după care a fost prins de poliţişti. Zorro a comis infracţiunile în aprilie şi a avut parte de un proces rapid, primind sentinţa după doar două luni. În iunie a luat opt ani de închisoare de la magistraţii Judecătoriei Arad.

Stalin s-a certat cu primăria

Un alt timişorean cu nume celebru, Iosif Stalin Bălteanu, de 56 de ani, locuia împreună cu soţia şi cei d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°